Fără permis

S-a ales cu dosar penal pentru că i-a împrumutat mașina fiului său

Un bărbat din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal pentru că i-a împrumutat mașina fiului său, deși știa că acesta nu posedă permis de conducere. În cadrul unei acțiuni de control organizate vineri noapte în județ, un echipaj de poliție aflat în municipiul Suceava a tras pe dreapta, pentru verificări, un autoturism la volanul căruia se afla Constantin G., un tânăr în vârstă de 26 de ani, localnic. Acesta nu avea permis de conducere, alegându-se cu dosar penal. Din cercetările ulterioare a rezultat că tatăl acestuia, Ștefan G., în vârstă de 56 de ani, i-a încredințat mașina fiului, în dimineața zilei de vineri, deși știa că acesta nu posedă permis de conducere. Conform legislației rutiere, polițiștii i-au întocmit dosar penal și lui Ștefan G..
Acțiunea de control de vineri a fost organizată de la orele 20.00 și până la miezul nopții, scopul principal fiind depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice.
În cele patru ore de verificări au fost depistați cinci șoferi băuți, doi alegându-se cu dosare penale, în timp ce trei, cu concentrații de alcool sub 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, au scăpat doar cu amenzi și permisele de conducere suspendate pentru 90 de zile.

Recomandări

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Un șofer fugar, care avea permisul suspendat, a putut fi prins doar după ce a rupt stâlpii de beton ai unei case