Primăria Suceava limitează până la ora 22.00 programul unităților comerciale din municipiul reședință de județ, în zona cărora se înregistrează abateri repetate de la normele de conviețuire socială. Primarul Vasile Rîmbu a declarat, joi, că astfel de măsuri s-au luat deja acolo unde au fost sesizări de la cetățeni deranjați de scandalurile nocturne provocat pe fondul consumului de alcool, de la locatari care au reclamat „că nu se pot odihni sau nu se simt în siguranță din cauza celor care cumpărau alcool de la magazinele respective și îl consumau în stradă, făcând scandal”.
„Nu este o măsură nebunească, ci o acțiune firească de protecție a comunității”, a afirmat primarul. Acesta a invocat și modelul statelor din Uniunea Europeană, unde legislația este foarte strictă în zonele rezidențiale, în sensul că, după ora 22:00, singurele entități deschise sunt cluburile de noapte și benzinăriile de pe autostrăzi.
La rândul său, șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a explicat că instituția pe care o conduce se confruntă cu o reducere masivă de personal, efectivele fiind cu 30% mai mici comparativ cu situația de acum cinci ani. În acest context, intensificarea patrulărilor în zonele de risc nu reprezintă o soluție viabilă, deoarece ar necesita prezența permanentă a unui echipaj într-un singur punct, blocând resurse pentru restul orașului.
Ovidiu Doroftei a subliniat că administrația locală a decis să combată cauza problemelor, nu doar efectele lor. Din anul 2025 și până în prezent, sancțiunea de limitare a programului de funcționare a fost aplicată deja în cazul a cinci magazine non-stop. Deciziile au fost fundamentate de fiecare dată pe rapoarte privind tulburarea liniștii publice. Șeful Poliției Locale a precizat că măsura a fost luată doar după ce dialogul inițial cu agenții economici a eșuat, iar actele de vandalism și tulburare a ordinii au continuat.
„Întâi s-a discutat, dar scandalurile au continuat. Atunci am decis să nu mai tratăm efectele, ci cauzele și vreau să precizez că nicăieri nu s-a limitat programul pentru o bere”, a subliniat Ovidiu Doroftei.
Autoritățile locale dau asigurări că patronii de bună-credință nu au de ce să se teamă. Atât primarul Vasile Rîmbu, cât și șeful Poliției Locale au evidențiat faptul că activitatea economică nu va fi îngrădită acolo unde regulile sunt respectate și nu există conflicte cu vecinii. Restricțiile vizează exclusiv comercianții care ignoră impactul activității lor asupra comunității „și transformă spațiul public din proximitate în zone de risc pentru cetățeni”.






