Procurorii DNA Suceava au solicitat arestarea unui manager de spital. Judecătorii au dat arest la domiciliu

Monica Adăscăliței
Monica Adăscăliței

Managerul Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” din Botoșani a fost reținut marți pentru 24 de ore de procurorii DNA Suceava pentru fapte de corupție comise la finalul anului trecut. Procurorii au cerut și arestarea preventivă, dar un judecător de la Tribunalul Suceava a trimis-o pe Monica Adăscăliței în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
Procurorii DNA Suceava o acuză pe Monica Adăscăliței de comiterea a două infracțiuni de luare de mită și o faptă de trafic de influență. Managerul Spitalului Județean Botoșani ar fi luat, direct sau prin intermediari, sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Într-un caz a aprobat angajarea unei persoane în instituția pe care o conducea pe post de medic cu competențe limitate.
A doua faptă de luare de mită a fost pentru aprobarea unui transfer al unei persoane de la o unitate medicală din Săveni la Spitalul Județean Botoșani.
În ceea ce privește traficul de influență, procurorii susțin că Monica Adăscăliței a făcut presiuni asupra unor subordonați pentru a încheia un contract de prestări servicii medicale cu o anumită persoană. Demersurile au avut succes, iar persoana favorizată de managerul spitalului din Botoșani și-a început activitatea în luna noiembrie a anului trecut.
Pentru a documenta acest caz, procurorii DNA au efectuat ieri și două percheziții, una la domiciliul Monicăi Adăscăliței și cealaltă la biroul de serviciu de la Spitalul Județean Botoșani, unitate pe care o conducea din luna august a anului trecut.

Recomandări

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Posturi de medici ocupate cu note de top și zeci de locuri libere pentru asistenți, infirmiere și brancardieri, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava

Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro
Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro