Adevăratele emoții

Peste 6.000 de elevi din județ susțin astăzi prima probă scrisă a bacalaureatului

6.103 absolvenții de liceu susțin astăzi, începând cu ora 9.00, prima probă scrisă din cadrul bacalaureatului, respectiv cea la limba și literatura română.
După ce, vreme de trei săptămâni, candidații examenului bacalaureat au susținut probele orale ale testării, probe ce nu le-au ridicat mari dificultăți, începând de astăzi tinerii intră cu adevărat sub imperiul emoțiilor. Probele scrise se vor desfășura până vineri, 3 iulie.
La nivelul județului, doi candidați vor susține evaluarea în condiții speciale, prin dictare. Este vorba despre un elev de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, care are mâna fracturată, și un elev de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, care prezintă deficiență neuromotorie.
Cât despre județul în care vor fi corectate lucrările celor peste 6.000 de elevi suceveni, Inspectoratul Școlar Suceava a transmis că „pentru evaluarea lucrărilor, Ministerul Educației a transmis precizări de ordin tehnic pentru comisia județeană de bacalaureat referitor la modul de colectare a lucrărilor scrise din centrele de examen, urmând ca mâine (n.r. astăzi) să fie comunicat județul în care acestea vor fi transportate pentru evaluare”.
În ceea ce privește supravegherea din sălile de examen, acestea vor fi dotate cu echipamente de video și, în premieră în acest an, sistemele de supraveghere audio. Cei care vor încerca să fraudeze vor fi scoși din examen, nemaiavând dreptul de a susține examenul în următoarele două sesiuni.
Subiecte diferențiate, în funcție de specializarea urmată de candidat
Elevii care vor susține testarea vor primi două tipuri de subiecte, unele adaptateprofilului real, vocațional sau tehnologic și unele adaptate profilului uman sau pedagogic. La primul subiect, notat cu 30 de puncte, liceenii vor trebui să facă analiza de vocabular a unui fragment dintr-un text. La partea a II-a a variantei extrase, notată tot cu 30 de puncte, candidații vor trebui să elaboreze un text de tip argumentativ pornind de la ideile sugerate de afirmația unui autor. La partea a III-a elevii vor trebui să realizeze un eseu de două – trei pagini.
Elevii vor susține testarea în 20 de unități de învățământ
În județul Suceava, probele scrise ale examenului de bacalaureat 2015 se vor desfășura în 20 de centre de examen: în Suceava: Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, C.N. „Mihai Eminescu”, C.N. ”Petru Rareș”, C.N. de Informatică „Spiru Haret”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, C.T. „Samuil Isopescu”, C.T. „Alexandru Ioan Cuza”, C.T. de Industrie Alimentară; în Fălticeni: C.N. „Nicu Gane”, C.T. „Mihai Băcescu” și Colegiul „Vasile Lovinescu”; în Gura Humorului: Colegiul „Alexandru cel Bun”; în Rădăuți: C.N. „Eudoxiu Hurmuzachi”, C.T. Rădăuți și Colegiul „Andronic Motrescu”; în Siret: C.T. „Lațcu Vodă”; în Vicovu de Sus: Liceul Tehnologic „Ion Nistor”; în Câmpulung: C.N. „Dragoș Vodă”, Colegiul Silvic Bucovina; în Vatra Dornei: Liceul Teoretic „Ion Luca”.
Miercuri, elevii vor susține proba scrisă obligatorie a profilului, 4.160 de candidați urmând să fie evaluați la matematică și 1.918 la istorie.
În data de 3 iulie, 6.094 de absolvenți din județ vor fi examinați la o materie la alegere din cadrul profilului și specializării. 2.313 au optat pentru biologie, 2.010 au ales geografia, 1.011 – discipline socio-umane, 274 – informatică, 246 – chimie și 240 – fizică.
Publicarea rezultatelor se va face pe 7 iulie, când se vor depune și contestațiile, iar rezolvarea lor se va realiza în zilele de 8-9 iulie. Data afișării rezultatelor finale este 10 iulie.

Recomandări

Andra Elena Tanasă, șefa de promoție de la Colegiul Militar: „Titlul de șef de promoție nu este doar o distincție, ci o poveste scrisă în timp, cu răbdare și determinare”

Rezultate remarcabile pentru absolvenții Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”. 21 de medii de 10 la admiterea în academiile militare

Admitere la liceu 2026. Cele mai mari ultime medii au fost la „Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” din municipiul Suceava

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

74 de candidați înscriși la concursul de titularizare s-au retras de la proba scrisă. 72 din motive personale și doi din motive medicale