„Pentru noi!”

Uuuufff, că greu a fost! Iar faptul că ambele finale, și cea mică, și cea adevărată, s-au jucat în câte un singur sens, certifica faptul că amărâtele alea de Olanda și Polonia au avut mai degrabă șansă și culoare favorabile decât știința jocului. Așa încât sintagma mult tocită zilele astea conform căreia finala s-a jucat în semifinală este pe deplin corectă. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că pentru prima dată în istoria ei, echipa noastră reprezentativă a stat bine cu capul. Nu, nu de la început, din moment ce a reușit o contraperformanță (tot) istorică în grupă, pierzând 3 meciuri cam fără replică, exact așa cum o făcuse în toată istoria ei. Ca să înțelegeți că nu vorbesc prostii, vă rog să rețineți din amplele comentarii de după finalizarea aventurii ăsteia că până acum România a mai jucat 5 finale mici, pierzându-le pe toate. Pe toateee!!! E clar că s-a produs un fenomen care ne scapă. Sau pentru care nu găsim, cel puțin deocamdată, explicația corectă. Mie mi-a sunat extraordinar de bine în timpane, îndemnul ăla de început de partide sau de sfârșit de timeout-uri, când Vali Ardean urlă: „Pentru cine luptăm?”, la care fetele răspundeau: „Pentru noi!”. Așadar nu pentru țară, popor, istoria străbună, datini, obiceiuri și tradiții, Gerula, pacea mondială, viitorul luminos și alte d-astea, ci pentru ele. Pentru a-și demonstra în primul rând lor că nu sunt niște panarame, niște loser-e de-o viață, ci sportive hotărâte să-și arate talentul și dârzenia. Pentru a ne demonstra și nouă, celor dispuși să le înjurăm mult mai des decât să le lăudăm, că se poate lupta până la epuizare (ba chiar și dincolo de ea!) pentru a-ți arăta clasa. Să ne înțelegem: luate cu bucată, fiecare dintre ele are valoare excepțională, numai că niciodată până acum nu reușiseră să devină și o echipă. Paradoxal, România a devenit o echipă adevărată abia atunci când la comandă s-a aflat un suedez! Tot paradoxal, acest fenomen s-a produs atunci când fetele n-au mai luptat pentru bazaconiile alea înșirate de mine mai înainte, ci pentru ele. De aici, rezultă că grohăielile patriotarde cu care le-au îngrețoșat ani de-a rândul alde Tadici și ceilalți de-o mamă cu fosila s-ar putea să fi fost factorul care le-a inhibat pe ele și ne-a îmbolnăvit pe noi atâția ani la rând.