Un bărbat în vârstă de 49 de ani, trimis în judecată pentru că ar fi violat un tânăr de 23 de ani cu probleme psihice, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la 8 ani de închisoare.
Inculpatul, Vasile Filimon, aciuat de mulți ani prin Suceava și cunoscut mai ales în zona gării din Burdujeni, a fost arestat pe data de 24 februarie, însă nu a fost plasat după gratii, ci în arest la domiciliu.
Conform sentinței Judecătoriei Suceava, al ar trebui să îi achite victimei și 50.000 de euro daune morale.
Sentința Judecătoriei Suceava nu este definitivă, dar inculpatul rămâne în continuare în arest la domiciliu, până la o sentință definitivă.
Individul este acuzat că, în luna august 2024, a întreținut raporturi sexuale cu persoana vătămată, fără consimțământul acesteia, profitând de starea sa de vulnerabilitate, aceasta fiind diagnosticată cu handicap de gradul întâi în stare avansată.
Fapta s-a petrecut în cartierul Burdujeni, la domiciliul inculpatului, unde a fost invitat tânărul de 23 de ani.
Tânărul ar fi fost invitat în casa autorului sub pretextul de a-l ajuta la treburi casnice, după care ambii ar fi consumat alcool.
Anchetatorii au ajuns la concluzia că agresiunea sexuală a existat cu certitudine, și, având în vedere starea victimei, fapta se încadrează la viol.
Instanța de judecată a dispus și menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile şi veniturilor, prezente şi viitoare, ale inculpatului până la concurența sumei de 50.000 euro.
Vasile Filimon beneficiază încă de prezumția de nevinovăție, până la un verdict final, care va veni probabil destul de repede.





