De 8 Martie

Patru adolescente, lovite pe stradă de o mașină al cărei șofer vroia să le sperie

Patru adolescente cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani au fost izbite în plin, ieri, pe stradă, de o mașină al cărei șofer a vrut să facă, chipurile, o glumă, și să le sperie pe fete.
Potrivit poliției, accidentul s-a petrecut, în jurul orei 12:00, pe DJ 209 D, pe raza localității Bălcăuți.
Daniel Roșu, în vârstă de 23 de ani, se afla la volanul unei Dacii, în momentul în care a văzut pe marginea drumului, pe celălalt sens de mers, patru tinere, din localitate, care se deplasau pe jos.
Intenționând să le sperie și să se amuze pe seama lor, tânărul a intrat pe contrasens și a tras de volan, însă, din cauza zăpezii de pe carosabil, a derapat și le-a lovit în plin pe cele patru adolescente.
Două dintre fete au fost internate la Spitalul din Rădăuți, în stare gravă, fiind diagnosticate cu fractură de femur și necesitând peste 40 de zile de îngrijiri medicale.
Celelalte două adolescente, una de 15, cealaltă de 14 ani, au suferit contuzii ușoare și nu s-a impus internarea în cazul lor.
Tânărul de la volan s-a ales cu permisul suspendat și va fi cercetat penal pentru vătămare corporală.
Pe lângă rigorile legii, el va trebui să suporte și cheltuielile de spitalizare a tinerelor internate și eventualele daune ce vor fi cerute de acestea.

Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

„Copilul cu ochi frumoși, care însenina o clasă întreagă. Nu te vom uita!”, mesajul sfâșietor de la Colegiul Silvic pentru adolescentul decedat la Vama

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei