O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes

Adela Hostiuc
Adela Hostiuc

O familie din Ipotești care a petrecut 10 ani în Marea Britanie a revenit acasă și a dezvoltat o afacere care le aduce satisfacții. Soții Adela și Viorel Hostiuc s-au întors în țară în 2021 și și-au dorit să înființeze o fermă de lavandă. Așa s-a născut Lavender Farm din Ipotești, un parc mov care se întinde pe 75 de ari și care este o afacere de familie 100%. Fiecare membru, de la părinți până la cei patru copii născuți în Anglia, are un rol bine definit.

Ideea le-a venit soților Hostiuc pe vremea când locuiau în Regatul Unit. „Ne-am inspirat din Anglia, dar la acea vreme nu știam dacă lavanda se cultivă și în România. Am aflat că da și am decis s-o facem. Am învățat totul pe cont propriu”, își amintește Adela Hostiuc. Întoarcerea acasă a însemnat demararea proiectului, o investiție inițială de câteva mii de euro și un volum foarte mare de muncă fizică. Viorel Hostiuc povestește cum au pornit de la zero: „am cumpărat 11.000 de butași, pe care i-am plantat manual, noi și copiii”.

Începutul nu a fost lipsit de obstacole. În primul an, din cauza lipsei de experiență, familia a pierdut 30% din cultură. „N-am știut că lavanda se recoltează etapizat. Am recoltat totul odată și o parte din plantă s-a «aprins»”, explică Viorel. Totuși, eșecul a fost o lecție din care au învățat, iar de doi ani investiția a început să se amortizeze.

Adela Hostiuc
Adela Hostiuc
  • Fiecare membru al familiei are un rol bine definit în afacere

Cei patru copii ai familiei, Nathan, în vârstă de 14 ani, Lorena – 13 ani, David – 11 ani și Estera – 9 ani, sunt total implicați în activitatea de la fermă. Deși s-au născut în Anglia, s-au adaptat foarte bine la viața din România și au învățat ce înseamnă responsabilitatea. Dacă fetele sunt implicate în activitățile creative și de primire a oaspeților, cei doi băieți au primit o misiune de maximă încredere: supravegherea procesului de distilare. Viorel și Adela au renunțat la ideea de a vinde producția prin distribuitori și au achiziționat propriul distilator, trecând la procesarea directă.

Nathan, fiul cel mare, explică procesul pe care îl monitorizează permanent: „durează în jur de 15-20 de minute să se umple cana cu apă și ulei de lavandă. Sarcina mea este să schimb imediat cana, astfel încât să nu se piardă nicio picătură din uleiul esențial și din apa de lavandă”. Părinții laudă seriozitatea băieților, care nu scapă din ochi instalația în perioadele de producție.

Câmpul de lavandă
Câmpul de lavandă
  • Ce găsesc oaspeții la Lavender Farm

Familia Hostiuc a ales un soi de lavandă pretabil pentru industria cosmetică și pentru cea gastronomică. Dincolo de spectaculosul câmp mov care atrage oamenii dornici de relaxare și ședințe foto în perioada de înflorire, ferma produce o gamă variată de produse: ulei esențial și apă florală, odorizante naturale pentru cameră și mașină, sirop și limonadă aromată cu lavandă, săculeți, pernuțe terapeutice, coronițe și buchete decorative.

Un rol important în dezvoltarea și vizibilitatea afacerii l-a avut comunitatea locală și autoritățile, spun cei doi soți. Adela Hostiuc a subliniat ajutorul primit din partea Direcției Agricole Suceava, ca mici producători. „A contat enorm că ne-au sprijinit pentru a fi prezenți în piața volantă săptămânală din Suceava. S-au deschis ușile așa de bine…”, a spus Adela.

În prezent, produsele parfumate realizate la Ipotești pot fi achiziționate direct de la fermă, prin intermediul rețelelor sociale, pe Facebook și Instagram, dar și în fiecare sfârșit de săptămână la piața volantă organizată în curtea Direcției Agricole Suceava.

Viorel Hostiuc
Viorel Hostiuc
O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes
O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes

O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes
O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes
O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes
O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes
O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes
O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes
Adela Hostiuc
Adela Hostiuc
Câmpul de lavandă
Câmpul de lavandă
Viorel Hostiuc
Viorel Hostiuc
O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes
O familie cu patru copii, din Ipotești, a transformat un câmp de lavandă într-o afacere de succes

Recomandări

Parfumul lavandei și eleganța franceză se întâlnesc, la Ipotești, într-un eveniment dedicat bunelor maniere

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire