Motto. „Din păcate, este mult mai ușor să creezi un deșert decât o pădure.” (James Lovelock)
Mirosul pădurii. Uneori aș vrea să descriu mirosul pădurii. E lemn umed, piatră, mușchi, ceva liber în pământ (poate abisul?), o promisiune de fructe, fructe de pădure, frunze, blana sălbatică a unui animal? (Fabrizio Caramagna)
Codrul, pământul și publicitatea. „România naturală” a devenit un brand. Reclamele cu păduri virgine, ciobani fotogenici și țărani în port popular sunt noile icoane ale marketingului național. Bun, e foarte spectaculos să vezi ciobanii din Făgăraș cum fac cașul, dar după ce te uiți, parcă îți vine să te mai gândești dacă vrei să mănânci de la ei. Dar asta nu e important pentru cei care vor să facă bani, fiindcă mitul fondator al României sau, mai bine zis, al românilor a fost reciclat în sloganuri: „Țara lui Andrei”, „Descoperă România frumoasă”. Doar că sensul s-a schimbat. În doină, natura era destin, azi e produs. Codrul nu mai e frate cu românul, ci decor pentru reclame drăguțe. Există totuși o lumină în acest punct. Sub poleiala scabroasă a publicității, se simte nostalgia unei identități pierdute. Eroii de azi beau apă plată din izvorul simbolic al basmelor sperând că, undeva departe, precum în Nirvana sau Shangri-La, mai respiră amintirea unei Românii pure.” (Dan N. Doboș, Făt-Frumos cel cocalar și Ileana Cosânzeana cea botoxată. Arhetipuri, mituri și simboluri reinterpretate în cultura pop românească )
Plutăritul pe Bistrița. Pe la 1840, pentru comerțul cu Imperiul Otoman, pădurile din zona Hangu-Bicaz prezentau un interes aparte, fiind așezate pe munții situați de o parte și de alta a Bistriței, cale lesnicioasă și ieftină de transport a buștenilor și cherestelelor. Intensificarea exploatării pădurilor a determinat ca una dintre principalele ocupații, dar și obligații a locuitorilor din Hangu să fie lucrul la pădure – tăiatul și transportatul lemnului, facerea de plute și cherestele și transportul plutelor pe Bistrița. Majoritatea bărbaților avea această ocupație, gospodăria și creșterea animalelor din gospodărie rămânând în grija nevestelor și a copiilor. Hanganii, plutașii care duceau plutele la Piatra, se dusese vorba că erau cei mai iscusiți în acest meșteșug. Plutașii iscusiți duceau cu măiestrie plutele pe Bistrița spre Piatra-Neamț, dar și mai jos, până la Galați. Au adus cu ei dibăcia, dar și cântecul. <Tot așa mi-a fost în gând / Ca s’aud cucul cântând / Și mierlușca fluierând; / Pluta pe vale trecând, / Fete cu mâna făcând: – Dă, bade, pluta la mal, / Să mă sui, să-mi iau tulpan. / – Dă, bade, pluta la schele, / Să mă sui, să-mi iau mărgele…> Acest fragment din <Cântecul plutașului> este un text cules de Vasile Pipirigeanu, <flăcău plutaș din Hangu>”. (Tarcău – Vatra satului)
Pădurea. Un text de o sensibilitate, profunzime și acuitate splendide! Ați fi bănuit, citindu-l, pe autor? Eu nu, o recunosc… ”Pădurea ne fură tot mai adânc pe drumuri înguste în mijlocul verdeții. Ea închide toate zările și nimic nu mai este sub cer decât farmecul ei sălbatec, decât aroma fânurilor cosite, decât vuietele ușoare ce vin din adâncurile nemișcate. Greoaia trăsură cu patru cai se înfundă tot mai mult pe poteci care sunt o rătăcire: duhurile zglobii ale codrului, acum șuguiesc cu drumul nostru: ele ne momesc spre desișurile închise, cu vechi căsuțe moarte demult, unde nu mai trăiește nimic. Iar noi ne lăsăm pe deplin în voia marii păduri pustii, care ne suie, ne coboară, ne întinde scări de lut și de bolovani, ne lasă încet pe coborâșuri moi, ne răcorește prin cursul de apă… ne obosește și ne odihnește, ne încălzește și ne dă răcoare.” (Nicolae Iorga, Cu trăsura prin pădure)
Împădurire. Un simplu exercițiu de imaginație. Acoperirea cu vegetație forestieră a unei suprafețe terestre de 120 milioane ha ar presupune plantarea a aproximativ 14 miliarde de arbori, timp de zece ani. Aceasta ar presupune – ipotetic – ca fiecare pământean să planteze și să îngrijească 2 arbori în fiecare an. Ori, altfel spus, fiecare adult activ să dăruiască Mamei Geea (și propriilor urmași) 4-5 arbori, anual. Un efort deloc supraomenesc, nu credeți? Pentru edificare, suprafața împădurită luată în calcul mai sus este echivalentă cu cea (cumulată) a pădurilor Suediei, Spaniei, Finlandei, Franței, Germaniei și României. Adică 65% din totalul pădurilor țărilor membre UE. Ori… de 20 de ori întinderea pădurilor României de azi. Visuri…
Comerț romantic. ”Ți-am dat un ditamai smarald. / Mi-ai zis: infernul e prea cald! / Ți-am dat un fir de țipirig. / În purgatoriu e prea frig! / Ce să-ți mai dau? te-am întrebat. / Dă-mi sufletul tău cel curat! / Și tu, ce-mi dai în schimb? / Oh, trupul meu pe care-n rai mi-l plimb, / Gol și spumos, indiferent de anotimp…” (Emil Brumaru)
Cântec pentru Bucovina. (28 Noiembrie 1918 – proclamarea Unirii Bucovinei cu Romania). ”Nu-i nicăierea pe pământ, / Nici omenie mai frumoasă, / Nici ceruri nu-s, nici munţi nu sunt / Ca-n Bucovina mea de-acasă. / Aici şi cerul pare-un sat, / Precum în orice sat e cerul, / Aici e, parcă, mai curat / Şi mai puternic adevărul. / Şi de la Dorna-n Câmpulung / Şi de la Putna la Suceava / Atâtea ceruri ne ajung / Că parcă ne-mbrăcăm cu slava. / Acest străvechi pământ de fraţi / Cu lacrimi l-a plătit lumina / Oricâte ţări ai să străbaţi / Nu-i nicăieri ca-n Bucovina… / Nascǎ-se-n numele tău / Iarăși din moarte lumina, / Drumul spre cer e mai scurt / Prin Bucovina!” (Adrian Păunescu). A te pierde în pădure, oricând, este o experiență surprinzătoare, de neuitat și prețioasă. (Henry David Thoreau). ⃰ Un copac care cade face mai mult zgomot decât o pădure care crește. (Lao Tzi)
Harem. ”Participasem demult, prin anii 70, la întinderea pe teren a unor plase lungi de peste un kilometru. Ulterior, gonacii începeau să-i stârnească din culcușurile lor și-i fugăreau spre ochiurile tari, împletite din cânepă, în care se zbăteau până când erau prinși vii și nevătămați. Dar… în cuștile care transportau, inițial, câte o femelă și un bărbătuș, femelele mureau până la destinație, din cauza firii prea amoroase a masculului. Apoi, silvicultorii au hotărât să pună într-o cușcă două-trei femele și doar un mascul. Haremul, în acest caz, avea o rațiune în acord cu porunca naturii.” (Gheorghe Pituț, 1975)
Lupoaica. ”Tânăra lupoaică avea / Dinți tari, de oțel / Și albi ca porțelanul, / Avea țâțele pline / De lapte / Cu gust de mure. / Îmi părea rău că nu-s / Romulus și Remus. / Sau o fiară de pădure.” (Geo Bogza, 1908-1993)
Reclamații silvice anonime. ”Anonimul, după mine, / Este chiar un om de bine: / Scrie cu atâta teamă / Încât uită cum îl cheamă!” (după Cornel Sofronie). ⃰ M-am dus în pădure pentru că voiam să trăiesc, să învăț doar faptele esențiale ale vieții și să văd dacă aș putea învăța și, murind, să nu descopăr că, de fapt, nu am trăit. (Henry David Thoreau)
Mie însumi. ”Că cizmarii nu au ghete / E un adevăr, pesemne. / Croitorii n-au manșete / Eu, fost <pădurar>… n-am lemne.” (C.S.)
Relax! Când sari cu parașuta și nu se deschide, relaxează-te și privește peisajul. Altădată, nu o să-l mai vezi! (Septimiu Chelcea)
Ne-am pregătit! Mai este puțin și mergem să colindăm. Știu, unii politicieni sunt deja duși cu sorcova!
Am înțeles! Lapte fără lactoză, bere fără alcool, benzină fără plumb, Coca Cola fără cofeină… Dar pe când, oare, un guvern fără idioți? (Virgil Glăvan)
Legile lui Murphy despre sex (3). 16. Întotdeauna este momentul nepotrivit din lună. 17. Cea mai bună modalitate de a „ține” un om este în brațele tale. 18. Jocul dragostei nu se amâna niciodată din cauză de întuneric. 19. Sexul discriminează timizii și urâții. 25. Înainte să-l găsești pe Făt-Frumos, trebuie să săruți mulți broscoi. 26. S-ar putea să existe lucruri mai bune decât sexul, sau mai proaste, dar NU există ceva la fel! 27. Iubește-ți aproapele, dar să nu afle nimeni! 28. Dacă eforturile depuse în a înțelege femeile ar fi transferate la cercetările spațiale acum am vinde hot-dog pe lună. 29. Dragostea ține de chimie – Sexul de fizic(ă). 30. Fă-o doar cu cei mai buni. 31. Sex este un cuvânt din trei litere, care are nevoie de un cuvânt de patru litere – pentru el – și de cinci litere – pentru ea – pentru a exista.
Mireasa cuminte. ”Cu vârful degetelor pipăi roua deasă / Ca pe o rochie curată de mireasă / Întinsă-n ierburi pentru cei veniți la masă, / Oaspeți de peste țări și mări, să ți-o miroase, / Căci te-ai jurat, smerită, la icoane / Cu Maica Domnului și cu Isus Hristos / Că ești încă virgină și ai dos / Nemângâiat decât de albele cearceafuri / Și seara la culcare înghiți prafuri / Ca să-ți alunge diavolii din vise / Ce vor plăceri doar mirelui promise / Și-s pofticioși și dornici de hârjoane / Și-n carne-ți fac netrebnice bulboane / Și sânii ți-i apasă pe butoane / De sari din pat, căci ți se întrerupe somnul, / Și bați mătănii pe podele întru Domnul!” (Emil Brumaru)
