Iohannis: Sunt prioritare întărirea NATO și susținerea unei prezențe sporite a SUA în Europa

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la finalul Reuniunii de la Palatul Cotroceni, că participanții au ajuns la un acord cu privire la propunerile pe care le vor face pentru întărirea NATO, precizând și că relația cu Rusia trebuie să fie bazată pe respectarea dreptului internațional, scrie Mediafax.Klaus Iohannis, într-o declarație comună cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, a precizat că liderii celor nouă state din Europa Centrală și de Est care s-au reunit la București au stabilit cinci direcții de acțiune evaluate ca fiind prioritate, respectiv „întărirea solidarității și indivizibilității securității aliate, inclusiv prin consolidarea legăturii transatlantice și susținerea unei prezențe sporite a SUA în Europa atât militar, cât și politic și economic, întărirea NATO și continuarea procesului de adaptare pentru a răspunde riscurilor pe termen lung din est și din sud”, în acest caz un rol deosebit avându-l și intensificarea relației cu partenerii din vecinătatea strategică, „consolidarea securității spațiului de la Marea Neagră la Marea Baltică și necesitatea aprofundării parteneriatului strategic dintre NATO și UE”.

Recomandări

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR
Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan