Poziție

Ioan Balan critică USL că nu a depus nici un efort pentru reformarea sistemului fiscal

Ioan Balan: ”Sub guvernarea USL vom fi fericiți dacă încasările la bugetul de stat vor trece de 30% din PIB”
Ioan Balan: ”Sub guvernarea USL vom fi fericiți dacă încasările la bugetul de stat vor trece de 30% din PIB”

Secretarul general al Organizației Județene Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, a declarat că reforma sistemului fiscal reprezintă o prioritate națională, arătând că USL nu a depus nici un efort în sensul creșterii disciplinei fiscale și a volumului încasărilor la bugetul de stat. USL, a subliniat Balan, a făcut exact invers față de ceea ce a promis, introducând noi și noi taxe și impozite, iar pe cele existente le-a majorat fără nici un fel de remușcare.
Deputatul democrat-liberal a ținut să evidențieze că la nivelul Uniunii Europene media veniturilor bugetare este în jurul valorii de 44,7% din Produsul Intern Brut (PIB), în vreme ce România nu reușește să depășească un prag de 32% din PIB. ”Nu vreau să compar situația fiscală a țării noastre nici cu Danemarca (56%) și nici cu Finlanda (53,9%), ci o compar cu cea a noilor state membre Cehia (39,8%) sau Estonia (39,6%). Cu excepția cotei unice de impozitare, România nu se poate lăuda cu una dintre cele mai mici poveri fiscale din Uniunea Europeană, ci dimpotrivă: avem în continuare un număr nimicitor de taxe, fiscalizarea relațiilor de muncă este extrem de mare, iar nivelul accizelor și al TVA este comparabil cu al tuturor statelor membre”, a spus Balan, care deține și funcția de vicepreședinte regional al PDL pe Regiunea de Nord-Est.
”Sub guvernarea USL vom fi fericiți dacă încasările la bugetul de stat vor trece de 30% din PIB”
El a amintit că în anii 2010-2011, Guvernul României și-a propus ca obiectiv fiscal principal eradicarea evaziunii fiscale și înlăturarea contrabandei cu produse accizabile. ”S-au făcut atunci progrese remarcabile în combaterea muncii la negru, contrabanda s-a redus la mai puțin de jumătate, iar încasările din TVA crescuseră cu peste 10%”, a spus Balan.
Parlamentarul democrat-liberal constată că la un an de guvernare USL avem parte de o explozie fără precedent a contrabandei și a evaziunii fiscale, de tot mai puține contracte de muncă înregistrate, iar încasările din TVA sunt dezastruoase. ”Sub guvernarea USL vom fi fericiți dacă încasările la bugetul de stat vor trece de 30% din PIB”, crede Balan.
El a spus că, în calitate de parlamentar, susține o amplă reformă a sistemului fiscal din România, precum și a instituțiilor abilitate cu verificarea și controlul îndeplinirii sarcinilor fiscale. ”România pierde anual miliarde de euro din cauza slabei colectări a sarcinilor fiscale, fiind obligată să se împrumute tot mai mult, deteriorând zi de zi stocul datoriei publice și îngroșând dobânzile în sarcina acesteia, plătite, din nefericire, de toți românii”, a afirmat Ioan Balan. El a mai ținut să arate că realizările USL la un an de guvernare sunt exprimate sugestiv ”de învățătoarea protestatară (n.r. – senatoarea USL Cristiana Anghel), care zilele trecute recunoștea: «Am mințit, nu ne ținem de cuvânt!»”.
”Momentul de sinceritate al învățătoarei, transformată peste noapte din falsă grevistă a Antenei 3 în parlamentar USL, este desuet, pentru că românii știu deja că au fost și continuă să fie mințiți”, a conchis vicepreședintele regional al PDL.

Recomandări

Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să spună ce soluții lasă noului Guvern pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă

Deputatul Valentin Răducea critică intenția Ministerului Transporturilor de a majora prețul rovinietei: „Rovinieta crește, dar drumurile rămân aceleași”

Ioan Balan solicită lansarea de urgență a programului prin care fermierii pot achiziționa utilaje agricole din fonduri nerambursabile

Ioan Stan: „Intenția Guvernului Bolojan de a înstrăina mai multe companii strategice reprezintă pierderea unei părți însemnate a suveranității economice”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților