Altercație

Înjunghiat în spate, la crâșmă

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la „Urgențele” Spitalului Județean, cu o plagă înjunghiată în spate, în urma unei agresiuni la un local.
Potrivit poliției, în noaptea respectivă, Ioan U., din comuna Fântânele, se afla într-un bar din satul Bănești și, la un moment dat, a avut o altercație cu un consătean. Acesta din urmă, profitând de un moment de neatenție al tânărului, l-a lovit cu un cuțit în spate, după care a plecat.
„Victima a fost internată la Spitalul Județean Suceava cu diagnosticul plagă înjunghiată hemitorace drept, iar din discuțiile purtate cu personalul medical a rezultat că nu i s-a pus viața în pericol”, a precizat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Gabriel Panțiru, care a adaugat că cercetările sunt continuate de polițiștii din comună cu sprijinul cadrelor Biroului Poliției Rurale.

Recomandări

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Polițiștii au pus candele și lumânări pe peronul Gării Burdujeni, la nouă ani de la uciderea lui Sorin Vezeteu

Polițiștii au pus candele și lumânări pe peronul gării Burdujeni, la nouă ani de la uciderea lui Sorin Vezeteu
Polițiștii au pus candele și lumânări pe peronul gării Burdujeni, la nouă ani de la uciderea lui Sorin Vezeteu