Azi se dă startul celui mai important eveniment fotbalistic: Campionatul Mondial la nivelul ţărilor, de ceva vreme existând şi o competiţie planetară pentru cluburi. Ediţia aceasta are atributele unei premiere pe mai multe planuri, cel mai important fiind acela al numărului de participante, dar şi al ţărilor organizatoare. Într-adevăr, vor fi prezente nu mai puţin de 48 de echipe, ceea ce face imposibilă memorarea lor pentru cel puţin 99% dintre cei prezenţi fie în tribune, fie în faţa televizoarelor. De asemenea, faptul că ţările gazda sunt în număr de 3 (SUA, Canada, Mexic) constituie şi el o premieră, ducând automat la calificarea fără joc a tuturor celor 3 gazde. Nu are însă nimeni de mârâit, din moment ce restul planetei a avut la dispoziţie 45 de locuri.
Faptul că România nu se afla printre ele este motiv de supărare azi, dar şi de îngrijorare pentru mâine, întrucât calitatea fotbalului jucat de români a scăzut vizibil în decursul timpului. Iau drept reper Mondialul din 1970, când jucatorii de mare calitate, care ar fi putut juca oriunde în lume, erau cam pe toate posturile: Dobrin, Boc, Dinu, Dumitrache, Lucescu, Dembrovschi, Dumitru. Iar dacă îi punem faţă în faţă cu generaţia anilor ’90, şi aici găsim fotbalişti fenomenali: Hagi, Dumitrescu, Petrescu, Răducioiu, Gică Popescu, Lăcătuş. Hai, spuneţi-mi măcar un nume din reprezentativa încropită de Hagi pentru meciurile de săptămâna trecută pe care să-l puteţi compara cu unul singur din cei 13 înşiraţi mai sus.
Ce a dus la starea asta de dezastru? Explicaţii sunt nenumărate, iar vinovaţi tot fără număr. Nenorocirea este că nu se poate drege peste noapte. E nevoie de altă abordare, de altă atitudine, de altă mentalitate şi de alt tip de conducători, nu doar escroci care-şi spală banii prin fotbal. Începe un Mondial trist rău pentru noi, şi zău că e primul după multe zeci de ani care aproape că nu mă interesează. E groaznic să urmăreşti un asemenea eveniment ca pe o piesă de teatru, fără pic de implicare emoţională. Hai Brazilia!
