Ghinion

Hoț electrocutat, în timpul furtului

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, a fost ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava, după ce s-a electrocutat în timp ce încerca să fure bunuri din incinta unei societăți comerciale.
Potrivit poliției, totul s-ar fi petrecut sâmbătă, în jurul orei 18:30, când victima, Răzvan P., și un complice de-al acesteia, Vasile B., de 26 de ani, ambii din municipiul Suceava, au sărit gardul fostei Ugira din localitate și au pătruns în curtea societății cu intenția de a sustrage fier vechi.
La un moment dat, însă, Răzvan P. s-a dus să caute fier în punctul de transformare și s-a electrocutat.
O persoană a anunțat incidentul la 112, o ambulanță fiind trimisă imediat la fața locului pentru a-l transporta pe Răzvan P. la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
„ Victima a fost internată cu diagnosticul arsură prin electrocuție membru superior stâng, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de furt calificat”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspector principal Gabriel Panțiru.

Recomandări

Soluții aplicate pentru integrarea copiilor cu TSA, discutate la finele unui proiect AIAS derulat în școli, cu sprijinul EGGER

Ucraineancă dată în urmărire pentru omucidere, reținută în Vama Siret, în timp ce încerca să treacă pe jos