Acțiune

Elevii, învățați cum să reacționeze în caz de cutremure sau incendii

ISU Suceava a demarat o campanie de instruire a elevilor și cadrelor didactice din județ cu privire la cutremure și incendii
ISU Suceava a demarat o campanie de instruire a elevilor și cadrelor didactice din județ cu privire la cutremure și incendii

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a demarat o campanie de instruire a elevilor și cadrelor didactice din județ cu privire la cum trebuie să reacționeze în cazul în care ar fi surprinși în școală în timpul unui incendiu sau cutremur.
O primă acțiune a fost organizată miercuri, în orașul Milișăuți. La două unități de învățământ din localitate, cea din Milșăuți și cea din Bădeuți, 671 de elevi și copii de grădiniță, alături de 43 de cadre didactice, au fost învățați cum să reacționeze în cazul în care ar izbucni un incendiu ori s-ar produce un cutremur, punându-se un accent deosebit pe evitarea pe cât posibil a panicii și părăsirea cât mai urgentă, în mod organizat, a clădirii. Pe lângă partea teoretică, instruirea a avut și o componentă practică, elevii și cadrele didactice executând două exerciții de evacuare, specifice celor două situații de urgență.
„Ca o regulă generală, timpul de evacuare în cazul unei situații de urgență, indiferent de mărimea școlii și numărul căilor de evacuare, nu trebuie să depășească două minute. În cazul exercițiilor de la Milișăuți rezultatele au fost bune”, a precizat căpitanul Cristian Cojocariu, șeful Compartimentului Pregătirea Populației și Coordonare Servicii Voluntare și Private din cadrul ISU Suceava, care a subliniat că este foarte important ca profesorii să știe ce au de făcut în cazul unei situații de urgență.
În cadrul campaniei, copiilor le-a fost prezentat și un DVD educativ, cu titlul „O casă sigură, o viață în plus”,
Campania va continua în următoarea perioadă, inclusiv la licee, scopul pompierilor fiind de a instrui un număr cât mai mare de elevi și profesori.

Recomandări

Cadre didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, într-o nouă experiență de formare europeană prin Erasmus+

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”