Procesiunea „Calea Sfântului”, reitare a aducerii moaștelor Marelui Mucenic Ioan cel Nou la Suceava

Prima zi a manifestărilor hramului mare al ctitoriei mușatine din inima vechii capitale a Moldovei, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, s-a încheiat cu procesiunea care de șase ani se numără printre cele mai importante evenimente anuale organizate în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Ierarhi, clerici, monahi și monahii, copii, tineri ori credincioși trecuți prin încercările vieții s-au unit în seara zilei de duminică în duh de pelerin și au primit binecuvântarea Sfântului Ioan cel Nou, mângâietor, grabnic ajutător și ocrotitor al acestor meleaguri de peste șase veacuri, pășind pe „Calea Sfântului”, pentru a reînnoi în inimi bucuria poposirii sale în Cetatea de Scaun a Moldovei la început de secol cincisprezece, dar și emoția întoarcerii acasă în 1783, după anii de pribegie în Polonia.

Rememorând parcă momentul de odinioară când, prin purtarea de grijă a domnului Alexandru cel Bun, moaștele sfântului care a unit prin viața sa bineplăcută lui Dumnezeu și prin cununa martiriului Trapezuntul, Cetatea Albă și Suceava, au poposit în Moldova, în Cetatea de Scaun, ori cel când, după 97 de ani de pribegie, prin osârdia episcopului Dositei Herescu, s-a întors acasă, racla cu moaștele Sfântului Ioan a fost purtată de preoți și mireni pe străzile orașului ce a fost cândva capitala Moldovei, pe un traseu punctat de unsprezece opriri în locuri importante ale municipiului, unde s-au rostit ectenii.

Alaiul a fost întâmpinat de preoți ținând în mâini Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, dar și de numeroși credincioși din împrejurimi ori din diferite colțuri ale țării și reprezentanți ai oficialităților locale.

Procesiunea a fost deschisă de icoana special împodobită a Sfântului Ioan, flancată de drapelul național și stindardul Arhiepiscopiei, purtate de tineri îmbrăcați în straie naționale. În spatele lor s-au înșiruit elevi seminariști în stihare, care au purtat în procesiune Sfânta Cruce, ripide, felinare și prapuri, urmați de voluntarii Centrelor de tineret din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR), filiala Suceava, ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), îmbrăcați în frumosul veșmânt popular, cu sânziene și flori de câmp în mâini, și de reprezentanți ai comunității poloneze și ucrainene îmbrăcați în portul specific.

Cu torțe aprinse în mâini, elevi de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc și de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, precum și cadre militare de la Unitatea Vatra Dornei au luminat calea, iar maici și preoți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și-au adus la flacăra candelelor, în sunet de toacă și clinchet de cățuie, prinosul de rugăciune către cel ce le este model de mărturisire a credinței.

Au fost urmați de un amplu sobor de diaconi, parte dintre ei cădind drumul străbătut de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, tămâia binemirositoare împletindu-se cu parfumul suav al florilor de tei.

Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost purtată pe rând de preoți călugări și de parohie, dar și de mireni îmbrăcați în cămăși brodate cu motive tradiționale, fiind străjuită de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Aceasta a fost urmată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Printre cei care au însoțit procesiunea s-au numărat și clerici din cadrul Centrului Eparhial Suceava, reprezentanți ai celor cinci protopopiate ale eparhiei, stareți și starețe de la mănăstirile bucovinene.

Organizarea procesiunii, care s-a bucurat de cea mai numeroasă prezență, aproximativ 20.000 de credincioși însoțindu-l pe Sfântul Ioan, iar alte mii așteptând de-a lungul traseului, a fost sprijinită de autoritățile locale, Poliția Locală, Poliția Rutieră Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Jandarmeria supraveghind deplasarea pe întregul eveniment. Mai multe echipaje SMURD au fost pregătite să intervină în caz de necesitate.

Prin amploarea sa, Procesiunea „Calea Sfântului” reprezintă o mărturisire publică a identității creștine, oglindind un alt îndemn al Arhipăstorului Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Calinic: „Fă-l pe Sfântul Ioan părtaș năzuinței tale spre îndumnezeire, prin cinstirea moaștelor sale, care nu vorbesc, ci ard neputința, nu argumentează, ci convertesc împietrirea inimii”.

Daniela Livadaru

Irina Ursachi

Foto: Oana-Sabrina Onofrei

Recomandări

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a îmbrăcat veșmânt nou, iar racla a fost depusă spre închinare în curtea mănăstirii

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a VI-a ediție a Concertului de muzică bizantină „Ofrandă Mucenicului Ioan”