Elevi din regiune, la Concursul de discursuri în limba engleză, de la Colegiul „Spiru Haret”

Elevi din regiune, la Concursul de discursuri în limba engleză, de la Colegiul „Spiru Haret”
Elevi din regiune, la Concursul de discursuri în limba engleză, de la Colegiul „Spiru Haret”

Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a găzduit, la finele săptămânii trecute, etapa regională (zona Nord-Est) a Competiției de Discursuri în Limba Engleză, destinată tinerilor cu vârste între 16 și 20 de ani.

62 de elevi din județele Suceava, Iași, Neamț și Bacău au urcat pe scenă nu doar pentru a concura, ci pentru a-și face auzite ideile, valorile și viziunea asupra lumii.

„Într-o atmosferă încărcată de emoție și energie, fiecare discurs a devenit o poveste, o pledoarie sau un manifest”, spun organizatorii.

Recunoscut drept cel mai prestigios concurs de acest tip din România, evenimentul oferă participanților mai mult decât o competiție: o platformă de afirmare și un exercițiu de gândire critică și comunicare. Temele abordate au reflectat preocupările unei generații conectate la realitățile contemporane.

„Nu este doar despre a vorbi bine în engleză, ci despre a avea ceva important de spus și curajul de a o face”, a subliniat prof. dr. Ioana Monu, organizatoare.

Evaluarea a fost realizată după criterii riguroase, vizând nu doar acuratețea limbajului, ci și claritatea argumentării, structura discursului, impactul emoțional și originalitatea.

Miza cea mare a competiției o reprezintă calificarea la etapa internațională: câștigătorul categoriei 16–20 de ani va reprezenta România la Competiția Internațională de Discursuri Publice, desfășurată la Londra, unde va concura alături de participanți din peste 50 de țări.

Pentru mulți dintre elevi, experiența a fost una definitorie: „Această competiție m-a ajutat să-mi depășesc emoțiile și să am încredere în ideile mele. A fost mai mult decât un concurs – a fost o lecție despre cine sunt și ce pot deveni”, a mărturisit unul dintre participanți.

Toți concurenții vor fi recompensați cu diplome recunoscute la nivel internațional.

„Competiția nu doar că promovează excelența în comunicare, ci contribuie activ la formarea unor tineri capabili să gândească critic, să argumenteze și să inspire. Într-o lume în care vocea fiecăruia contează, astfel de competiții devin esențiale pentru conturarea liderilor de mâine”, au mai evidențiat organizatorii.

Elevi din regiune, la Concursul de discursuri în limba engleză, de la Colegiul „Spiru Haret”
Elevi din regiune, la Concursul de discursuri în limba engleză, de la Colegiul „Spiru Haret”
Elevi din regiune, la Concursul de discursuri în limba engleză, de la Colegiul „Spiru Haret”
Elevi din regiune, la Concursul de discursuri în limba engleză, de la Colegiul „Spiru Haret”

Recomandări

Eleva Florentina Burian a câștigat trei premii la Concursul Național „Primăvara Artelor”, desfășurat la Bacău

CREATIVIS – Concurs de performanță școlară la limba și literatura română, la Școala nr 1. Peste 500 de competitori de la 69 de școli