Cursuri la Poliție

Elev cercetat pentru tâlhărie



Un elev al Școlii Speciale din cartierul Burdujeni este cercetat de Poliție, după ce-a încercat să tâlhărească la drumul mare un agent de pază care se întorcea de la serviciu.
Marți după-amiază, Ion P., în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, a reclamat că în ziua precedentă, în jurul orei 20:00, în timp ce se afla pe strada „Eroilor” din localitate, a fost acostat de un tânăr necunoscut care, prin violență, a vrut să-l deposedeze de un telefon mobil și banii care îi avea asupra sa. Deși tâlharul l-a lovit cu pumnul peste față în încercarea de a-l jefui, victima, agent de pază, a ripostat, reacție care l-a pus pe fugă pe agresor.
Polițiștii Secției Burdujeni au reușit să dea de urma tânărului care a încercat să-l tâlhărească pe agentul de pază, acesta fiind identificat în persoana lui Liviu B., în vârstă de 18 ani.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de tâlhărie”, se precizează într-un comunicat al Poliției.



Recomandări

Polițiștii au pus candele și lumânări pe peronul Gării Burdujeni, la nouă ani de la uciderea lui Sorin Vezeteu

Polițiștii au pus candele și lumânări pe peronul gării Burdujeni, la nouă ani de la uciderea lui Sorin Vezeteu
Polițiștii au pus candele și lumânări pe peronul gării Burdujeni, la nouă ani de la uciderea lui Sorin Vezeteu

Au fost condamnați agresorii care l-au umilit în pădure pe fostul activist Tiberiu Boșutar, actualmente deputat

Activistul Tiberiu Boșutar, umilit în pădure de agresorii care l-au sechestrat FOTO Facebook Legea codrului
Activistul Tiberiu Boșutar, umilit în pădure de agresorii care l-au sechestrat FOTO Facebook Legea codrului

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani