Drumul spre lumină



Am reușit să văd ambele meciuri din ziua de deschidere a Turneului Campioanelor de la Singapore. Ca și anul trecut, Simona Halep a început cu un 6-0 impresionant, și tot în fața câștigătoarei de la US Open. Anul trecut a fost Serena, acum a venit rândul Pennettei să joace rolul victimei. Al doilea set a fost ceva mai strâns, dar italianca tot n-a trecut de trei game-uri. Se poate spune că Simona a pus lucrurile în marca lor, căci Pennetta pare deja retrasă mental după performanța vieții ei, numai că această corecție ar putea s-o mobilizeze în meciurile următoare, căci nu s-ar cădea ca o câștigătoare de Slam să iasă din tenis pe ușa din dos, cu părinții martori în tribună. În ce-o privește pe Simona, victoria ei era previzibilă, însă o „lăptăreasă” într-un asemenea moment o pune într-o poziție de forță, ca să nu mai spunem că le-a dat peste nas acelor ziariști italieni care nu se puteau împăca cu gândul că Simona era favorita numărul unu a competiției.
Meciul al doilea al grupei a fost o luptă pe cinste între Șarapova și Radwanska. Rusoaica încearcă marea cu degetul în lipsa Serenei, ea venind după o perioadă cam mare de pauză. A lovit tare, încercând s-o intimideze pe fragila Aga, care a luptat frumos, onorând competiția. Ca de obicei, Șarapova și-a anulat așii cu dublele greșeli, iar la capitolul constanță a avut fluctuații mari. Dar odată trecut primul meci, mai ales cu victorie, poate căpăta ceva ritm. Iar următorul meci este chiar mâine, cu Simona. O spun cu toată convingerea, este un moment cum nu se poate mai prielnic pentru prima victorie a jucătoarei noastre asupra singurei adversare dintre cele prezente la Singapore cu care are numai înfrângeri în palmares! Terenul si condițiile indoor o avantajează, startul a fost perfect, partida nu e decisivă pentru niciuna, jocul Șarapovei nu e deocamdată sub cele mai bune auspicii, deci… dacă nu acum, atunci când? În finală? Ar fi prea bine și-atunci, dar, vorba cântecului, drumul spre lumină trece prin uzină.



Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele