Noutăți

Condiții de concesionare a bunurilor proprietate publică a statului

Bunurile aflate în proprietatea publică a statului vor putea fi concesionate persoanelor fizice sau firmelor române ori străine, pentru o perioadă de cel mult 49 ani, în schimbul unei redevențe achitate la bugetul de stat sau local, se arată într-o ordonanță de urgență aprobată, miercuri, de Guvern.
Actul normativ reglementează regimul juridic al concesiunilor de bunuri proprietate publică.
Bunurile vor fi concesionate prin licitație sau negociere directă, iar modul de calcul și de plată a redevenței va fi stabilit de către ministere sau autoritățile unităților administrativ-teritoriale.
În cazul licitației, anunțul de concesiune va trebui publicat în Monitorul Oficial, într-un cotidian național și o publicație locală cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.
Procedura de negociere directă va putea fi aplicată numai în situația în care, după repetarea licitației, nu au fost depuse cel puțin trei oferte valabile.
Contractul de concesiune va fi atribuit ofertantului care propune cel mai mare nivel al redevenței, dar care va respecta și alte criterii referitoare la situația economico-financiară și politica de protecție a mediului înconjurător.
Actul normativ și nu se aplică în cazul contractelor de achiziție publică, a contractelor de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice vor elabora normele metodologice de aplicare a ordonanței în termen de 30 zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial.

Recomandări

Blocajul de la Cadastru ca urmare a unui atac cibernetic paralizează tranzacțiile imobiliare. Notar din Suceava: „Sute sau chiar mii de persoane riscă să plătească TVA de 21%”

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava

Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro
Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor