Dosar penal

Clienții unui bar, amenințați cu cuțitul

Un individ în vârstă de 29 de ani s-a ales cu dosar penal după ce i-a amenințat cu cuțitul pe clienții unui bar, pe motiv că lui nu i se mai oferă băuturi alcoolice.
Incidentul, informează poliția, s-a petrecut marți seară, în jurul orei 21.50, la un bar de pe strada Stațiunii, din cartierul Obcini al municipiului Suceava.
Poliția a fost sesizată despre faptul că individul în cauză se află sub influența băuturilor alcoolice și, de supărare că nu a fost servit cu băuturi alcoolice, a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa, amenințându-i pe clienții localului respectiv.
Scandalagiul, un anume Gheorghe P., în vârstă de 29 de ani, din orașul Liteni, a renunțat la cuțit la vederea polițiștilor, însă s-a ales cu dosar penal pentru port ilegal de armă albă.

Recomandări

Mașină burdușită cu diferite produse, descoperită în parcarea unui market după un flagrant de furt în același magazin