Tânărul care a tras cu pistolul la Piața Mare și a agitat și un cuțit printre comercianți, arestat 30 de zile



Costică Cobzariu
Costică Cobzariu

Tânărul în vârstă de 27 de ani care miercuri, 13 mai, a provocat scandal în zona Pieței Agroalimentare Centrale din municipiul Suceava, având asupra sa un cuțit și un pistol tip airsoft, a fost arestat pentru 30 zile.

Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au constatat că individul respectiv, Costică Cobzariu, a încălcat interdicțiile pe care le avea impuse prin măsura controlului judiciar instituită la adresa sa într-un dosar mai vechi.

Măsura controlului judiciar era valabilă din august 2025, iar pentru că nu a respectat obligațiile, lui Cobzariu i s-a revocat măsura controlului judiciar, iar pe numele său a fost emis mandat de arestare pentru 30 de zile.

  • A stat în arest pentru 24 de ore și săptămâna trecută

După scandalul de săptămâna trecută, Costică Cobzariu a stat după gratii timp de 24 de ore.

Ulterior, la expirarea ordonanței, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus ca inculpatul să fie plasat sub control judiciar, în următoarele 60 de zile (un alt control judiciar față de cel care era deja în vigoare din august 2025).

În cadrul controlului judiciar, Cobzariu avea interdicția să părăsească municipiul Suceava.

De asemenea, el era obligat să nu ia legătura cu martorii, să nu se deplaseze la Piața Agroalimentară Suceava și să nu poarte sau să dețină asupra sa vreo armă.

Împușcături la Piața Mare din centrul Sucevei
Împușcături la Piața Mare din centrul Sucevei
  • A creat panică printre comercianții de la Piața Mare

Scandalul s-a petrecut miercuri dimineață, 13 mai, când Poliția municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat manifestă probleme psihice și amenință în Piața Mare.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică.

Din cercetările ulterioare a rezultat că un tânăr de 27 de ani, Costică Cobzariu, din municipiul Suceava, a ajuns la piață și a avut un conflict cu o femeie de 38 de ani. Aceasta are marfă la o tarabă din zona de comerț exterioară, din spatele halei.

Conform unui comuniat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, ”inculpatul a adresat amenințări persoanei vătămate cu acte de distrugere a mărfii și tarabei sale din piață, iar pe fondul proferării acestor amenințări directe, în public, și prin adresarea injuriilor, a alarmat persoanele prezente în zonă și a creat o stare de panică generalizată martorilor oculari”.

Conform anchetei poliției, în timpul scandalului, suspectul a plecat la domiciliul său, aflat în apropiere, de unde a luat un cuțit tip briceag și un pistol de tip airsoft, după care s-a întors în piața agroalimentară, unde a continuat să se manifeste incoerent și agresiv verbal.

Din cercetări rezultă că la un moment dat tânărul a tras două focuri în plan vertical cu pistolul tip airsoft, martorii oculari precizând fără dubiu că sunetul produs nu a fost asemănător cu cel produs de o armă de foc reală, auzindu-se două scurte pocnituri. Arma nu a fost găsită de polițiști și nici cuțitul.

Suspectul a fost identificat în imobilul de pe strada Dimitrie Dan unde își are domiciliul.

La domiciliul acestuia a avut loc și o percheziție, ocazie cu care s-au ridicat o serie de bunuri ce pot constitui probă în dosar.

La domiciliul acestuia a avut loc și o percheziție
La domiciliul acestuia a avut loc și o percheziție


Recomandări

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile
Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile