Mafia lemnului

Bușteni furați din pădure, târâți pe asfaltul de pe Transrarău

Un sucevean a surprins un TAF în care se aflau doi bărbați și care târa practic pe drum cinci bușteni. Foto: Constantin Lucuțar
Un sucevean a surprins un TAF în care se aflau doi bărbați și care târa practic pe drum cinci bușteni. Foto: Constantin Lucuțar

Un utilaj care transporta bușteni lungi de mai mult de zece metri, care erau târâți direct pe asfalt, a fost filmat de un sucevean pe drumul turistic Transrarău. S-a întâmplat sâmbătă, un sucevean care făcea mișcare pe acest drum surprinzând un TAF în care se aflau doi bărbați și care târa practic pe drum cinci bușteni. Asta în condițiile în care oficial drumul Transrarău este închis circulației publice în această perioadă. De altfel, nici pe timp de vară drumul nu este deschis pentru transporturi de lemn. Drumul județean 175B este unul turistic, iar pentru limitarea accesului au fost montate și limitatoare de înălțime. Limitatoarele au fost date jos la un moment dat, autoritățile fiind practic sfidate. În vara anului trecut Consiliul Județean Suceava anunța că șoseaua alpină va fi monitorizată video. Scopul montării camerelor de supraveghere este acela de a urmări traficul rutier, de a preveni sau sancționa abaterile de la regimul circulației pe această categorie de drum, dar mai ales de a depista transportatorii de lemn care ignoră indicatoarele de interzicere a accesului pentru vehiculele agabaritice.
Imaginile surprinse sâmbătă arată că transporturile de lemn continuă pe acest drum, localnicii din Pojorâta confirmând de altfel această realitate.
Ieri, Poliția a anunțat că s-a autosesizat cu privire la imaginile surprinse de suceveanul Constantin Lucuțar și că a fost identificat atât bărbatul care a făcut tăierea ilegală, cât și cel care a efectuat transportul.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat că a fost identificat un anume Constantin Bedrule, cel care ar fi făcut tăierea ilegală. Pe numele acestuia urmează a fi întocmite dosare penale pentru infracțiunile de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori. Celălalt bărbat a fost doar amendat, el făcând doar transportul.
Șoseaua Transrarău, cu o lungime de 28 de kilometri, pornește din Pojorâta, ajunge în apropierea Cabanei Rarău, la altitudinea de 1.400 de metri, de unde continuă spre Chiril, trecând pe lângă Schitul Rarău.Drumul are probleme destul de serioase și în ceea ce privește alunecările de pe versanți.

Recomandări

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor