Motto. “Pădurea nu trăieşte numai cu căldura soarelui, cu ploaia cerului, ci trăieşte, mai cu seamă astăzi, cu roua inimii omeneşti, care poate face şi păstra pădurea în piatră seacă şi care, atunci când lipseşte, usucă şi cele mai frumoase păduri pe care ni le-a dăruit un Dumnezeu iubitor al pământului românesc.” (Marin Drăcea, 1938)
Defrișări. În Bucovina (răpită Moldovei de austrieci în 1775) s-au introdus tăieri rase pe mari suprafeţe, „de 50 până la 1000 ha şi mai mari, ce ocupă munţi şi văi întregi”, urmate, cu consecinţe pe care le plătim azi, de monoculturi de molid, vulnerabile la factorii biotici şi abiotici. Au urmat defrişările masive din anii 1948-1957, datorate pretenţiilor ilegitime ale Uniunii Sovietice. Ca urmare, volumul doborâturilor de vânt înregistrate în ultimele trei decenii a depăşit 35 milioane mc.
Ei cresc inexorabil. ”Ceea ce este întotdeauna impresionant este neîncetarea creșterii plantelor. Nu există aproape nimic – cu excepția unei roci masive – pe care o rădăcină hotărâtă să nu îl poată străpunge, iar dacă există chiar și o mică crăpătură, rădăcinile vor pătrunde rapid, după cum știu mulți proprietari de case, care au plantat plopi prea aproape de fundațiile clădirii. De-a lungul anilor, o rădăcină care crește într-o crăpătură de stâncă poate despica un bolovan mare de la un capăt la altul sau chiar îl poate ridica: ne amintim cazul unei larice alpine care, de-a lungul mai multor decenii, a despicat un bolovan de șist, ridicând partea superioară, estimată la o greutate de aproximativ 1.400 kg, cu 30 cm. Chiar și lăstarii reușesc uneori să pătrundă în materiale aparent impermeabile. Am înregistrat exemple de narcise care au răsărit prin 8 cm de bitum și au înflorit perfect, iar puieți de trandafiri mușchi cu rădăcini supte au apărut pe un drum prin 20 cm de moloz acoperit cu un strat de pietriș și bitum. La celălalt capăt al regnului vegetal se află cazuri de spori de alge marine unicelulare care germinează sub vopseaua de pe carena navelor, le penetrează, provocând fisuri și expunând foile de metal la coroziune.” (Anthony Huxley)
Pomule, copacule. ”Pomule, copacule,/ ai inimi cu miile/ şi umbre, cu sutele -/ nu te latră câinele.// Îţi ţii inimile-afară./ Îmi ţin inima în seară,/ trupul meu o înconjoară,// Pomule, copacule,/ ai inimi cu miile/ şi umbre, cu sutele -/ nu te latră câinele.// Numai inima mea – una/ întruna mi-o latră luna.// Pomule, copacule,/ ai inimi cu miile/ şi umbre, cu sutele -/ nu te latră câinele.// Dar când toamna dă în iarnă,/ inimile ţi se dărâmă/ de din verde către galben/ cum văzui la domnul carpen.// Numai inima mea neagră/ necăzută stă și-ntreagă.” (Nichita Stănescu)
Amor (tardiv). Un bărbat de vârsta a doua a mers la amanta sa. În scara unde locuia respectiva, vede următorul anunț: „Liftul nu funcționează”. Amanta locuia la etajul 15, dar omul dornic de a trăi clipe frumoase și-a zis: „Mare lucru, pe aripile dragostei ajung și pe Lună!” Până la etajul 3 a urcat din fugă. Pe la etajul 6 deja mergea la pas greoi. La etajul 8 a luat ceva pentru inimă. La etajul 12 s-a oprit, s-a așezat pe una din trepte ca să-și tragă sufletul și s-a gândit: „Poate am noroc să n-o găsesc acasă…”
Blestemul pădurii. ”M-ai transformat într-un deșert/Tot hăcuind din trupul meu./Azi te blestem (cum să te iert?):/Să n-ai nici lemn de copârșeu!” (C.S.)
Cuvinte din bătrâni. ”Zilele în care trebuie sã fie exploatat lemnul, astfel ca el să nu se vântuiască, sã nu putrezească prea repede şi să nu fie atacat de insecte. 1. Lemnul de foc să fie exploatat întotdeauna în primul pătrar (luna în creştere). 2. Dacă se exploatează materialul lemnos în primele patru zile ale lunii mai, acesta nu putrezeşte şi nu este atacat de insecte. 3. Când se taie materialul lemnos imediat după ultimele două duminici din luna martie, acesta nu va fi atacat de insecte, iar dacă din acesta se va confecţiona mobilă, în aceasta nu vor intra carii şi moliile. 4. Când se taie materialul lemnos în seara zilei de 22 februarie, acesta nu scade şi nu se vântuieşte (?). 5. Când se taie materialul lemnos în luna ianuarie –februarie, acesta e mai rezistent. 6. Când se exploatează material lemnos în ultimele două zile ale lunii decembrie şi în primele trei zile ale lunii ianuarie, acesta nu este atacat de insecte şi cu cât devine mai vechi, devine mai tare. 7. Dacă se exploatează material lemnos în ultimele zile ale lunii decembrie, sau 1 ianuarie, eventual 19 martie (prima sărbătoare religioasă din luna martie – calendarul catolic), după apusul soarelui, nu se rupe şi nu se despică. 8. Dacă se exploatează material lemnos în următoarele trei zile după datele de 7 ianuarie şi 25 ianuarie acesta nu putrezeşte. 9. Dacă se exploatează material lemnos pe data de 1 martie, acesta rezistă la incendii. Lemnul se va tăia după apusul soarelui. 10. Lemnul de foc să fie exploatat de abia începând cu luna iunie.” ( Calendarul poporului,1910).
Urarea iepurilor (la pensionarea unui activ vânător). ”De-acum și până ne-i vedea/Rugina pușca să ți-o roadă,/Să nu mai poți trage cu ea/Și să ne pui sare…pe coadă!” (Vasile Vorobeț)
Mândru-şi cântă cerbu-n codru. ”Mândru-şi cântă cerbu-n codru,/Mândru-şi cântă de nu-i modru./Vânătorii s-o sculatu,/Puşca-n mână şi-o luatu,/După cerb şi-o alergatu,/Sus în munte l-o aflatu./- Stai, fârtate, nu-mpuşca,/Lasă-mi și mie viaţa,/Că nu-s fiara fiarelor,/Că-s vătaful oilor,/De pe vârful munţilor,/Munţilor, cărunţilor.” (Folclor românesc)
Înţeleptul. ”El de măriri deşerte, de faimă, nu visează,/Domnia n-o râvneşte, de curte stă străin./Ca dânsul nimeni altul bun nu e, nici blajin,/Pe toţi îi miluieşte, cunună, creştinează./Dar armele iubeşte şi caii, des vânează,/Şi-mbelşugata-i viaţă îşi toarce firul lin,/Mărinimos şi darnic, cu cugetul senin,/El tot mereu petrece şi bea şi ospătează./Aşa un veac trăit-a, voios şi înţelept,/Şi când l-au dus în raclă cu mâinile pe piept,/L-a plâns ca pe-un părinte mulţimea-ndurerată;/Şi dacă cronicarii uitării-l hărăzesc,/În cântece-amintirea-i e de popor păstrată,/Şi tainic pe mormântu-i bătrânii ulmi şoptesc.” (Mateiu Caragiale,1909)
Superstiții silvane. Bradul. ”Credința că plantarea unui brad lângă casă aduce ghinion este o superstiție răspândită în multe culturi, inclusiv în România. Această practică este atât de adânc înrădăcinată încât mulți oameni evită să planteze brazi în curte, chiar dacă nu cred neapărat în superstiții. Originile acestei superstiții sunt greu de trasat cu exactitate. Există însă câteva explicații posibile: În unele culturi, bradul este asociat cu moartea și cu lumea de dincolo. Plantarea unui brad în curte ar putea fi interpretată ca o invitație a forțelor întunecate. Se spune chiar că atunci când trunchiul va avea circumferința egală cu cea a gâtului celui care plantează puietul de brad, omul respectiv va muri. Bradul este un copac care crește înalt și produce multă umbră. Se crede că această umbră ar putea aduce ghinion și boală în casă. Rădăcinile bradului sunt puternice și pot afecta fundația casei, ceea ce ar putea duce la probleme structurale. Din punct de vedere științific, nu există nicio dovadă că plantarea unui brad lângă casă ar aduce ghinion. Această credință se bazează mai degrabă pe tradiții și superstiții decât pe fapte concrete. (Irene Claver, Cartea cărților de superstiții, Ed. Curtea Veche, 2012)
Amintire. ”Albiți de vreme și necazuri, / La gura sobei, povestesc. / – Știi tu când pentru prima oară / Ți-am spus atunci că te iubesc? / -O, da, zâmbește blând bătrâna, / Și eu ți-am dat, spre amintire, / Din părul meu, o buclă de-aur, / Ca semn de vecinică iubire. / – O șțiu, moșneagul îi răspunde. / Și printre foile-nvechite, / Șuvița de-aur i-o arată, / Simbol de zile fericite. / Plângând ca doi copii, alături, / S-au sărutat pe frunte, dulce. / Târziu de tot, în acea seară, / S-au dus bătrânii să se culce.” (Radu D. Rosetti)
Silvicultorilor. ”Ca un vechi silvicultor, / Vă adresez îndemnul: / Folosiți mai bine lemnul, / Nu în cozi pentru topor!” (C.S.)
