Sprijin

Bobocii basarabeni ai Universității „Ștefan cel Mare”, ajutați să se integreze la Suceava

Bobocilor USV li s-a pregătit un scurt itinerariu în municipiul Suceava

Încă din primele săptămâni de ședere în Suceava, studenți din Republica Moldova, din anul I, ai Universității „Ștefan cel Mare” au avut ocazia de a cunoaște și de a se familiariza cu orașul Suceava, de a vizita principalele obiective turistice și de a fi consiliați și îndrumați pentru a-și înlesni perioada de adaptare.
Inițiativa aparține Asociației pentru Prietenie Bucovina, asociația vizând facilitarea integrării studenților din Republica Moldova și Ucraina la Suceava, în universitate și de a-i familiariza pe aceștia cu mediul educațional sucevean.
Cristian Ignatov, președintele asociației, a menționat – „Dorim să le creăm tinerilor un cadru pentru a păși cu încredere pe noul drum ales de ei”. Acesta a mai povestit că, la finele săptămânii trecute, bobocilor li s-a pregătit un scurt itinerariu în muncipiu, la Cetatea de Scaun, Muzeul Satului, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, etc. Din această toamnă, studenților din primul an ai Universității din Suceava li s-au alăturat 107 etnici români din Republica Moldova și Ucraina, la studii de licență, și alți 17 la studii de masterat.
Asociația pentru Prietenie Bucovina este o organizație de tineret care concepe, organizează și desfășoară activități și proiecte de educație nonformală în România și în străinătate. „Urmărim pregătirea, formarea și dezvoltarea continuă a tinerilor și a adulților la nivel personal și profesional, în vederea atingerii obiectivelor fiecăruia”, a spus Cristian Ignatov, președintele asociației.

Bobocii basarabeni ai Universității „Ștefan cel Mare”, ajutați să se integreze la Suceava
Bobocii basarabeni ai Universității „Ștefan cel Mare”, ajutați să se integreze la Suceava
Bobocii basarabeni ai Universității „Ștefan cel Mare”, ajutați să se integreze la Suceava
Bobocii basarabeni ai Universității „Ștefan cel Mare”, ajutați să se integreze la Suceava
Bobocilor USV li s-a pregătit un scurt itinerariu în municipiul Suceava
Bobocilor USV li s-a pregătit un scurt itinerariu în municipiul Suceava

Recomandări

Au început înscrierile pentru Salonul Naţional de Fotografie „Fotogeografica”, ediția XXX, dedicat pasionaților de fotografie

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”