Atacuri

Băișanu o sfătuiește pe Sanda-Maria Ardeleanu să renunțe la campania pentru alegerile parlamentare

Alexandru Băișanu: „O sfătuiesc să renunțe la a mai bate drumurile prin Suceava, pentru că pur și simplu pierde vremea”
Alexandru Băișanu: „O sfătuiesc să renunțe la a mai bate drumurile prin Suceava, pentru că pur și simplu pierde vremea”

Liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, care candidează din partea USL pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 1 Suceava, a sfătuit-o pe Sanda-Maria Ardeleanu, actualul deputat din acest colegiu, să renunțe la campania electorală, deoarece „își pierde vremea”. Cei doi candidează în același colegiu la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. În cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Băișanu s-a declarat „uimit” de afirmațiile Sandei-Maria Ardeleanu cu privire la sprijinul pe care aceasta l-a acordat Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. „Toți profesorii și studenții suceveni sunt uimiți de aceste declarații politice ale doamnei Ardeleanu”, a spus Băișanu.
El a precizat că în perioada 2008 – 2012, universitatea suceveană nu a primit nici un fel de sprijin din partea guvernării PDL. Alexandru Băișanu a subliniat că universitatea suceveană a cunoscut cea mai puternică dezvoltare în perioada 2004 – 2008, când la guvernare era PNL.
„Guvernul Tăriceanu a reușit să asigure la universitatea din Suceava o infrastructură de excepție. Mai mult, am reușit să obținem 30 de hectare de teren pentru un campus universitar, care dacă ar fi fost realizat ar fi adus la Suceava peste 10.000 de studenți, care s-ar fi adăugat la cei peste 10.000 de studenți care sunt în momentul de față”, a declarat candidatul USL pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 1 Suceava.
Alexandru Băișanu a arătat că, în ultimii ani, universitatea suceveană a primit mai puțini bani de la bugetul de stat și, mai mult, Consiliul Județean și Primăria Suceava nu au alocat în perioada guvernării PDL nici un leu. Băișanu a arătat că deși nu a primit nici un ban de la municipalitate, Universitatea „Ștefan cel Mare Suceava” plătește anual taxe și impozite locale de peste cinci milioane de euro. Făcând referire directă la Sanda-Maria Ardeleanu, liderul PNL Suceava a declarat că „există unii dintre noi care timp de patru ani nu au făcut absolut nimic pentru această universitate. Și iată că în perioada 2008 – 2012 nu am mai reușit să punem cărămidă peste cărămidă nici măcar un metru pătrat. Ba din contră. Am ajuns să fim clasați în rândul universităților de rang trei, alături de universitățile apărute peste noapte și din greșeală. Și aceasta datorită unei legi nefericite a învățământului, datorită unor criterii stabilite de PDL și deputații profesori, fie ei și universitari”, a precizat Alexandru Băișanu.
Liderul PNL Suceava: Doamna Ardeleanu nu a făcut nimic patru ani, cât timp universitatea a fost biciuită pe nedrept
Președintele PNL Suceava a acuzat-o pe Sanda-Maria Ardeleanu că, deși a fost membră a Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, nu a făcut nimic pentru a sprijini universitatea suceveană.
„Reacțiile domniei sale timp de patru ani, cât timp universitatea din Suceava a fost biciuită pe nedrept, au fost doar acelea de a-l pupa zilnic pe Funeriu, ministru morgii învățământului românesc, pe care îl gratula de fiecare dată când îl vedea. Rolul Sandei-Maria Ardeleanu ar fi fost simplu. Ori murea pentru interesele acestei universități și susținea fără echivoc nevoile și aspirațiile ei, ori dacă nu avea posibilitatea, trebuia să-și dea demisia. Nenorocirea e că doamna Sanda-Maria Ardeleanu a ales să rămână o doamnă elegantă, zâmbitoare cu toată lumea și nu să-și dea demisia sau să lupte pentru universitatea din Suceava”, a declarat candidatul USL.
El a subliniat că după clasificarea în cel de-al treilea eșalon, universitatea suceveană riscă să piardă masterate, doctorate, dar și „munca de o viață a unor profesori de excepție”. El a sfătuit-o pe Sanda-Maria Ardeleanu să înțeleagă faptul că e un profesor bun, „și o respect pentru lucrul acesta”, că e o doamnă elegantă, însă i-a transmis că în Parlamentul României „este nevoie de forță, de putere, de capacitatea a a atrage lângă tine toate forțele politice care să ducă la bun sfârșit munca profesorilor universității sucevene”.
„O sfătuiesc să nu se mai plângă și să nu-și mai ceară scuze sucevenilor pentru faptul că nu a reușit să sprijine Universitatea «Ștefan cel Mare»Suceava. Și o sfătuiesc să renunțe la a mai bate drumurile prin Suceava, pentru că pur și simplu pierde vremea”, a încheiat Alexandru Băișanu.

Recomandări

Profesorul italian Marco Valeri a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Ștefan cel Mare”

Profesorul Mircea A. Diaconu lansează „Fals tratat de gastronomie și istorie politică” la Palatul Național din Cernăuți

Fabiana Maria Isopescul, șefa de promoție de la Drept: „Muncă, perseverență și integritate, fără a pierde din vedere valorile care mă definesc”

Claudiu Gabriel Andronic, șef de promoție la Resurse Umane, USV: „Prin eșec reușim să învățăm; nu este opusul succesului, ci o parte importantă din el“

„Moda la Porțile Levantului” a ajuns la Suceava. O incursiune spectaculoasă în eleganța și rafinamentul boierilor și jupânițelor de odinioară