Furt în viteză

Au spart un magazin în mai puțin de două minute

Au reușit să spargă un magazin în mai puțin de două minute, să fure bunuri în valoare de zeci de milioane de lei vechi și să fugă de la fața locului înainte să ajungă Poliția.
Totul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, atunci când persoane necunoscute au spart cu o piatră geamul unui magazin foto din Gura Humorului și au sustras aparatură în valoare de aproape 70 de milioane de lei vechi. Deși magazinul era prevăzut cu un sistem tehnic de alarmare care, imediat după spargerea geamului, l-a anunțat pe proprietar pe telefonul mobil că ceva e în neregulă la societatea sa, iar acesta din urmă a alertat urgent Poliția, hoții nu au mai fost găsiți la fața locului. Asta, deși un echipaj al oamenilor legii a ajuns la locul faptei în două minute de la sesizare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „în incinta magazinului se mai aflau și alte bunuri de valoare mai mare, inclusiv bani, însă autorii au acționat în timp foarte scurt, după care au dispărut de la fața locului”. Judiciariștii humoreni au dispus măsuri specifice în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Recomandări

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Vasile Rîmbu a testat personal noile bănci și facilități de relaxare amenajate de primărie în zona Albina din cartierul George Enescu