Scandalagiu, la beci

Arestat, după ce-a spart geamurile unei case și a bătut un tânăr pe stradă

Un tânăr în vârstă de 33 de ani, din comuna Valea Moldovei, a fost arestat preventiv în cursul zilei de ieri, fiind acuzat că a provocat un scandal monstru pe raza localității Mironu.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Gheorghe D. a ajuns în spatele gratiilor pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, distrugere și lovire.
El este acuzat că în cursul zilei de miercuri, 17 noiembrie a.c., în jurul orei 19:20, pe fondul consumului de alcool, a intrat fără drept în locuința unui consătean (Dragoș T., în vârstă de 26 de ani) și i-a spart acestuia geamurile de la casă.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 23.30, informează poliția, același individ l-a bătut pe o uliță din sat pe un alt tânăr consătean (Gheorghe T., în vârstă de 27 de ani), înjurând și amenințând.

Recomandări

Tânăr trimis în judecată în stare de arest preventiv după ce a intrat în casa fostei prietene și a violat-o

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un tânăr care a tras cu pistolul spre câini, din mașină, amendat, lăsat fără armă, dar și fără permis de conducere