Tinerețe după gratii

Adolescentă de 16 ani, trimisă în judecată pentru omor calificat

Dumitru Aparaschivei, tatăl fetei, spune că nu a știut că fiica sa și-a îngropat copilul în grădină
Dumitru Aparaschivei, tatăl fetei, spune că nu a știut că fiica sa și-a îngropat copilul în grădină

Adolescenta în vârstă de 16 ani care, în prima jumătate a lunii ianuarie a.c., și-a ștrangulat nou-născutul, după care l-a îngropat în grădină, va fi trimisă în judecată de procurori.
Ieri, la sediul poliției Liteni, Elenei Aparaschivei, din Poiana-Liteni, i s-au prezentat de către un procuror criminalist acuzațiile ce i se aduc, fiind înștiințată oficial că va fi trimisă în judecată pentru omor calificat, faptă pentru care riscă între 15 și 25 de ani de închisoare.
Fapta pentru care minora va ajunge în boxa acuzaților Tribunalului Suceava a fost anunțată la poliție, pe data de 12 ianuarie a.c., de către o mătușă de-a adolescentei.
„Arăta ca o lehuză. Mi-am dat seama că e ceva în neregulă, mai ales că o tot întrebasem înainte dacă nu e gravidă. Nici marți (n.r. -12 ianurie a.c.) nu a vrut să recunoască nimic, și mi-a spus că îi este doar rău și atât. Am sunat la Poliție, au venit cei de la postul din Liteni și au dus-o la spital”, a povestit Doina Aparaschivei, mătușa fetei.
Deși se jura că nici vorbă de vreo sarcină, la spital, unde a fost dusă de poliție, ginecologii au stabilit că tânăra născuse recent.
Pusă în fața faptului împlinit, Elena Aparaschivei a recunoscut și a mărturisit cum și-a ucis propriul copil.
A povestit cum și-a ținut sarcina ascunsă, iar când i-a venit sorocul, a născut într-un loc ascuns.
Pentru a scăpa de nou-născutul nedorit, a pus mâna pe o bluză cu care și-a sugrumat bebelușul.
Ulterior, a îngropat trupul neînsuflețit al micuțului, la 20 de centimetri sub pământ, în grădina gospodăriei părinților din localitatea Poiana, orașul Liteni.
Pentru că adolescenta avea discernământ, potrivit specialiștilor psihiatri, în momentul în care și-a ucis cu sânge rece nou-născutul, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din pruncucidere în omor calificat.
Procurorul de caz va finaliza rechizitoriul, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare și vor înainte dosarul Tribunalului Suceava.

Recomandări

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază