În plină zi

A intrat cu un microbuz maxi-taxi în gardul unui imobil în construcție

Un tânăr din municipiul Suceava a intrat cu microbuzul maxi-taxi pe care îl conducea în gardul unui imobil în construcție de pe strada Cuza Vodă din localitate.
Evenimentul rutier a avut loc vineri, în jurul orei 13.25, iar din primele declarații ale șoferului, Marian M., în vârstă de 27 de ani, două persoane din maxi-taxi, un bărbat și o femeie, au suferit leziuni ușoare la față. Presupusele victime, însă, au dispărut până să ajungă poliția la fața locului, șoferul declarând că au fost preluate de o altă persoană, afirmând că vor merge la medic.
Polițiștii au făcut verificări la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava, însă cele două presupuse victime nu au mai ajuns la unitatea medicală.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri.

Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an