Cu tata de mână

A fugit, de frică, de la locul accidentului

Un minor care a provocat un accident rutier a fugit în primă fază de la fața locului, însă s-a întors ulterior însoțit de tatăl său.
Accidentul a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, pe raza orașului Cajvana.
Gavril Ș., în vârstă de 33 de ani, traversa strada, în momentul în care a fost lovit de un motoscuter.
Leziunile suferite nu au fost grave (10-12 zile de îngrijiri medicale), însă motoscuteristul a fugit de la fața locului.
În timp ce polițiștii făceau cercetări la locul accidentului, a reapărut și motoscuteristul, un minor în vârstă de 14 ani. Acesta nu a venit singur, ci însoțit de tatăl său, motivând că a fugit de la fața locului întrucât îi era frică.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani