Afaceri dubioase

A „cumpărat” un Volkswagen decapotabil, furat din Olanda

Unul dintre indivizii implicați într-un scandal la sfârșitul săptămânii, în urma căruia mașina sa a fost avariată, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au descoperit că autoturismul cu pricina, un Volkswagen decapotabil, figurează ca fiind furat din Olanda.
Florin L., în vârstă de 35 de ani, din municipiul Fălticeni, a declarat că habar nu avea că mașina e furată, el cumpărând autoturismul din Olanda, în iunie 2011, de la un cetățean român din județul Maramureș, fără a face acte.
„S-a procedat la indisponibilizarea autoturismului, care a fost ridicat și depus la sediul Poliției municipiului Fălticeni”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Duminică, 31 iulie, Florin L., împreună cu un amic de-al său s-au dus cu mașina la Hârtop, acolo unde s-au încăierat cu un alt tânăr, Cornel B., de 28 de ani, din localitate, scandalul plecând de la o fată.
Pentru Florin L. și amicul său încăierarea s-a terminat prost, întrucât tânărul agresat în primă fază și-a chemat fratele în ajutor, iar aceștia din urmă s-au răzbunat cu parii, lovind și mașina decapotabilă.
Pe lângă scandalul de la Hârtop, Florin L. va da cu subsemnatul la poliție și la Parchet și în cazul mașinii furate din Olanda.

Recomandări

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat

Un tânăr care a tras cu pistolul spre câini, din mașină, amendat, lăsat fără armă, dar și fără permis de conducere