VESELE

Lansarea revistei „Cronica veche” a prilejuit o caldă întâlnire amicală a cititorilor de azi cu „cronicarii” de altădată. Prilej cu care s-au reamintit și câteva dintre întâmplările vesele petrecute cu voie sau făr-de voie în anii tinereții lor și-ai săptămânalului ieșean. Cum ar fi:
Medalia „Colectivizarea agriculturii” s-a decernat, la Iași, în cantități industriale, inclusiv unor personaje care n-au știut niciodată câte țâțe are vaca și nici cum arată porumbul ”de toamnă”. Post-festum s-a hotărât, într-o „anumită parte” a redacției, completarea listei medaliaților cu încă două nume: cel al eternului ingenuu Valer Mitru și al fostului său șef de la stația de radioamplificare Lică Bluthal. O voce necunoscută i-a convocat telefonic la festivitatea decorării. Autorii farsei s-au ascuns după coloanele de la parterul Palatului Culturii, așteptând apariția candidaților la decorare. Iată-i: primul apare Bădia Mitru, cu o garoafă la butonieră; își călcase festiv pantalonii. Toată dimineața dăduse telefoane de la redacție, stabilind în dreapta și-n stânga întâlniri cu unul ori cu altul, după care, tot telefonic, le contramanda cu textul „nu pot veni, mă cheamă ăștia să-mi dea o tinichea”. Am râs cu noduri fiindcă, atunci când a-nțeles că-i farsă, Valer Mitru avea lacrimi în ochi.
Bătrâna centrală a orașului funcționa anapoda: când, în sfârșit, aveai ton, se greșea numărul. Sună telefonul; evident, eroare. „Tovarășe director, aveți nevoie de mașină acum, sau mai târziu” „Acum, da’ să treacă mai întâi pe la Palat, să ia un redactor de la revistă”… și să-l ducă nu știu mai știu unde. A venit o Warszawa, l-a dus pe „cronicar”… nici azi nu știm a cui era mașina! 
Ceremonie funebră la Cimitirul „Eternitatea”. Pe catafalc, fostul redactor-șef adjunct N. Barbu. Corneliu Ștefanache constată: „Vezi, colegii lui n-au venit la înmormântare.” I-am răspuns pe același ton: „Da’ ce, crezi că la noi or să vină?” Ștefanache m-a asigurat: „Eu, la tine, vin.”
Moment dificil în existența revistei: poetul pe contribuția căruia se baza de cele mai multe ori construcția paginii I-a, H.Ț., a anunțat că intră în grevă: nu va mai scrie poezie patriotică până nu i se repară liftul la bloc (toate demersurile altfel încercate de Asociația locatarilor au fost în van). S-a ținut de cuvânt: o săptămână n-a scris (după care, a recuperat). Nu deținem informații privind funcționarea liftului cu pricina în veacul XXI. 
Aurel Leon a scris un emoționant necrolog prilejuit de moartea scriitorului clujean Speranția. După ce se tipărește revista, aflăm că Speranția o ducea bine-mersi și n-avea deloc gând să treacă în rândul răposaților. A trebuit să topim tot tirajul și să retipărim revista. Leon a suportat paguba concluzionând sec și blajin: „Păcat, lui Speranția textul i-ar fi plăcut…” 
Erau la modă, în secretariatele de redacție, garniturile „Letraset”: de pe o filă transparentă se desprindeau litere care, bine orânduite pe hârtie, lăsau impresia textului tipărit. Drept pentru care am „tipărit” un convingător antet al Ambasadei Marii Britanii, dedesubtul căruia s-a scris la mașină o generoasă și fermă invitație trimisă de British Council lui Corneliu Ștefanache: trei săptămâni documentare în Anglia, transport și cazare „all inclusive” în contul reginei. Constatând că „andrisantul” s-a ambalat, totuși, prea tare (făcuse cerere de concediu fără plată în vederea iminentei plecări în Anglia), autorii farsei i-au mărturisit despre ce-i vorba dar… pas de-l convinge. N-a crezut până ce nu i s-a arătat cum letrasetul se rade cu lama literă cu literă… Tot cu letraset s-a „tipărit” un ordin de chemare la concentrare trimis redactorului de la Radio Iași C.P.: i se cerea să se prezinte la Comisariat, cu schimburi curate și hrană rece pe trei zile. L-am „demobilizat” în ultima clipă… Cine mai are chef de farse acum?