Flăcări cât casa

Un scurtcircuit le-a transformat gospodăria în scrum

O gospodărie din comuna Vama a fost mistuită de flăcări, ieri dimineață, în urma unui incendiu izbucnit de la un scurtcircuit pornit de la un cablu electric defect.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, în jurul orei 9:50, la fața locului fiind trimise două autospeciale din cadrul Detașamentului de pompieri de la Câmpulung Moldovenesc, sprijiniți de voluntarii serviciului pentru situații de urgență al comunei Vama, care au intervenit cu încă o autospecială și o motopompă.
La fața locului, mare parte din gospodărie era deja cuprinsă de flăcări, iar incendiul a fost stins în aproximativ o oră.
„Au ars mansarda și acoperișul casei de locuit, atelierul de tâmplărie, o mașină de prelucrat lemn (abric), o moară pe valțuri, precum și scule de tâmplărie. De asemenea, s-au degradat obiectele de mobilier, aparatul de sudură și plafoanele camerelor”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, sublocotenentul Ioana Istrati, precizând că pompierii au salvat parterul casei, restul de anexe, reușind să oprească propagarea incendiului la locuințele învecinate.

Recomandări

Primarul Gheorghe Fron i-a felicitat pe pompierii voluntari din Cornu Luncii pentru intervenția la incendiul de la mănăstirea din Brădățel

Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel
Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel

O casă a luat foc în ziua în care proprietarii au plecat spre Italia, iar în locuință se aflau copiii acestora