Sentință

Un an și 10 luni de închisoare, după ce a fost prins la volan fără permis de conducere

Un tânăr din comuna Dumbrăveni a fost încarcerat în urmă cu două zile în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, după ce a fost prins la volanul unui autoturism, deși nu avea permis de conducere.
Vasile Nechifor, în vârstă de 29 de ani, din comuna Dumbrăveni, a fost condamnat zilele trecute de Judecătoria Suceava, la un an și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce nu deține permis de conducere”.
În cursul zilei de marți, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, agenții postului de poliție Dumbrăveni l-au identificat pe raza localității pe Vasile Nechifor și au dus la îndeplinire mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.
Tânărul a ajuns într-o celulă de la subsolul poliției și va fi transferat către penitenciarul Botoșani, pentru executarea pedepsei.

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Un tânăr care a tras cu pistolul spre câini, din mașină, amendat, lăsat fără armă, dar și fără permis de conducere

Un șofer fugar, care avea permisul suspendat, a putut fi prins doar după ce a rupt stâlpii de beton ai unei case