Tronsonul Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos al drumului național 2H va fi modernizat, de săptămâna viitoare

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, anunță că în perioada imediat următoare va începe modernizarea DN 2H, pe tronsonul Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos, pe o lungime de aproximativ 15 kilometri.
Potrivit președintelui Șoldan, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a emis, vineri, ordinul de începere a lucrărilor.
Drumul va fi reabilitat prin turnarea unui covor asfaltic complet nou, ceea ce va aduce o îmbunătățire semnificativă a condițiilor de trafic, dar și un plus de siguranță pentru șoferii care circulă zilnic pe acest tronson.
“Chiar dacă nu este un drum aflat în administrarea Consiliului Județean, mă interesează starea întregii infrastructuri rutiere din județ.
Modernizarea acestor drumuri înseamnă siguranță în primul rând, dar și sprijin pentru dezvoltarea comunităților locale”, a transmis președintele administrației județene, printr-un comunicat de presă. Conform calendarului comunicat de DRDP Iași, predarea amplasamentului către constructor va avea loc în data de 25 martie, iar durata de execuție a lucrărilor este estimată la trei luni, termenul de finalizare fiind spre sfârșitul lunii iunie 2025.
“Îi mulțumesc și pe această cale ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru sprijinul acordat și în realizarea acestui proiect”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Recomandări

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani