La Vatra Moldoviței

Trei tineri au scăpat ca prin minune, după ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori

Cei trei tineri din BMW au scăpat ca prin minune doar cu leziuni ușoare

Un autoturism BMW în care se aflau trei tineri s-a răsturnat de mai multe ori sâmbătă, în jurul prânzului, la Vatra Moldoviței, și deși mașina s-a făcut zob, fiind la un pas să fie cuprinsă și de flăcări, șoferul și pasagerii au scăpat doar cu leziuni ușoare.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, accidentul a avut loc în jurul orei 12.45, pe DJ 176, autoturismul BMW, cu numere de Bistrița-Năsăud, fiind condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani. Acesta, Nicolae P., din municipiul Bistrița, nu a adaptat viteza într-o curbă, susțin polițiștii, și a pierdut controlul asupra direcției de mers, a trecut peste linia de cale ferată, a intrat într-un gard, după care s-a răsturnat, aterizând pe cupolă.
Martorii spun că BMW-ul rula cu viteză.
În urma accidentului, se arată în comunicatul poliției județene, doar doi dintre cei din mașină au fost răniți, fiind vorba de conducătorul auto și o fată de 18 ani, aceasta din urmă din comuna Moldovița.
„I-am scos eu din mașină. O fată și doi băieți. Le-am adus apă, pe șofer l-am spălat că era cu capul crăpat, la tâmple”, povestea Ioan Lupăștean, un localnic care a ajuns primul la locul accidentului.
Din fericire, în cazul celor doi răniți leziunile sunt ușoare, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
„Am scos imediat bateria, că deja ieșea fum și risca să ia foc mașina”, mai spune localnicul care le-a ajutat pe victime să iasă din autoturismul răsturnat.
„Aici au mai murit mai mulți. O fată chiar… s-a răsturnat cu mașina și a murit”, povestea un alt localnic.
Oamenii spun că un indicator de limitare a vitezei și de semnalizare a curbei periculoase din acea zonă ar putea reduce riscul de accidente.
Poliția a transmis ieri că tânărul de la volan nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Trei tineri au scăpat ca prin minune, după ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori
Trei tineri au scăpat ca prin minune, după ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori
Trei tineri au scăpat ca prin minune, după ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori
Trei tineri au scăpat ca prin minune, după ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori
Trei tineri au scăpat ca prin minune, după ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori
Trei tineri au scăpat ca prin minune, după ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori
Trei tineri au scăpat ca prin minune, după ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori
Trei tineri au scăpat ca prin minune, după ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori
Cei trei tineri din BMW au scăpat ca prin minune doar cu leziuni ușoare
Cei trei tineri din BMW au scăpat ca prin minune doar cu leziuni ușoare

Recomandări

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

Un tânăr băut, care a intrat cu BMW-ul în șanțul de la centura ocolitoare a Rădăuțiului, reținut pentru 24 de ore