Trei creșe vor fi construite în Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Suceava, a anunțat deputatul Bogdan Gheorghiu

Deputatul PNL Bogdan Gheorghiu
Deputatul PNL Bogdan Gheorghiu

Deputatul PNL de Suceava și ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat, marți, că a fost aprobată construirea primelor 43 de creșe din Programul național de construcție de creșe noi al Guvernului. Trei dintre acestea vor fi în județul Suceava, în municipiile Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Suceava. Potrivit deputatului Gheorghiu, poate fi inițiată procedura de achiziție publică pentru identificarea constructorilor pentru ca în primăvară să înceapă efectiv lucrările. „Importanța construirii creșelor și a sprijinirii, prin urmare, a tinerelor familii s-a aflat chiar de la început pe agenda acestui guvern. În timp ce alții au ieșit de la guvernare, noi ne-am continuat proiectele și îl felicit pe colegul meu Cseke Attila, care a semnat ordinul de ministru ce aprobă investițiile. După atâția ani în care nu s-a făcut nimic în acest sens, iată că din primăvară vom putea vedea primele șantiere pentru construcția acestor creșe. Dezvoltarea României este un proces integrat și trebuie să vizeze toate nivelurile societății. Infrastructura culturală nu poate exista în lipsa infrastructurii rutiere, iar dezvoltarea unei comunități este deficitară în afara sprijinirii și asigurării unui cadru armonios de dezvoltare pentru familii”, a scris Bogdan Gheorgiu pe pagina sa de Facebook.
Noile creșe vor fi construcții cu săli de joacă, dormitoare, bucătărie și spălătorie proprie, o sală pentru festivități, un cabinet medical, spații administrative și spațiu generos de joacă, în aer liber. De asemenea, „vor fi prietenoase cu mediul înconjurător, energia necesară provenind parțial din surse regenerabile, așa cum sunt panourile fotovoltaice”, a subliniat deputatul sucevean.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu îl cere lui Ilie Bolojan să anunțe dacă lasă noului Guvern vreo soluție pentru reducerea prețului energiei

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan