Client periculos

Taximetrist tâlhărit la ieșirea din Suceava



Un șofer de taxi a fost tâlhărit, marți seară, de către un individ necunoscut, fapta petrecându-se la ieșirea din municipiul Suceava înspre Fălticeni.
În urmă cu două zile, în jurul orei 19:45, un bărbat rămas neidentificat s-a urcat într-unul dintre taxiurile parcate în stația din zona «Nistru» (cartier Obcini) și l-a întrebat pe șofer, Vasile N. (21 de ani), câți bani i-ar lua pentru o cursă până la Târgu Frumos, județul Iași.
Cei doi s-au înțeles la suma de 200 de lei și, după ce a primit banii, șoferul de taxi a plecat înspre destinația dorită de client.
După 2-3 minute, însă, în timp ce taxi-ul (un autoturism Dacia Solenza) abia ieșise din municipiul Suceava, clientul a început să se certe cu șoferul, arătându-se nemulțumit de preț. La un moment dat, bărbatul de pe scaunul din dreapta șoferului a scos un cuțit pentru a fi și mai convingător.
Vasile N. a oprit mașina și i-a spus scandalagiului că renunță la cursă și nu are decât să ia un alt taxi dacă vrea să ajungă la Târgu Frumos.
În acel moment, clientul problemă a început să-l ia la pumni pe șofer. Una dintre lovituri a fost atât de puternică, încât tânărul taximetrist și-a pierdut cunoștința preț de câteva minute. Când și-a revenit, însă, a observat că agresorul fugise, nu înainte de a-i lua 500 de lei din torpedoul mașinii.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au deja o listă de suspecți.



Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o
Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o