Îngrijorat

Tăriceanu cere soluții pentru remedierea problemelor din educație

Tăriceanu cere soluții pentru remedierea problemelor din educație
Tăriceanu cere soluții pentru remedierea problemelor din educație

Premierul Tăriceanu și-a exprimat îngrijorarea față de situația din domeniul educației, pe fondul problemelor apărute în utlima perioadă în timpul desfășurării examenelor, și i-a cerut ministrului de resort, în ședința de miercuri a Guvernului, să prezinte o analiză detaliată a situației.
Analiza va trebui prezentată la următoarea ședință de Guvern, când ministrul ar urma să propună și soluții pentru remedierea problemelor constatate.
Procurorii Parchetului instanței supreme au primit, marți, raportul ministrului Educației și Cercetării, Mihail Hărdău, privind incidentul de la testele naționale, când un jurnalist de la cotidianul „Adevărul” a intrat în posesia subiectelor de la proba de istorie.
Procurorii vor verifica dacă sunt competenți în acest caz sau dacă în cauză s-au săvârșit fapte de corupție, urmând ca apoi să ia o decizie privind dosarul.
Cazul este cercetat de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, care au declanșat urmărirea penală sub acuzația de neglijență în serviciu.
Astfel, concluziile raportului anchetei administrative de la MEdC vor fi analizate de către procurori, dar vor avea doar rol orientativ, ancheta penală fiind deja declanșată și desfășurându-se separat de deciziile administrative.
În 20 iunie, fostul director al Serviciului Național de Evaluare și Examinare, Adrian Stoica și inspectoarele Georgeta Crețu și Rozalia Doicescu, toți angajați ai MEdC, au fost acuzați de neglijență în serviciu. Celor trei le-au fost prezentate probele, acuzațiile și urmează ca dosarul să fie înaintat instanței.
Scandalul examenelor fraudate a continuat cu cel de limba și literatura română de la bacalaureat, după ce subiectele au fost cumpărate de ziarista Melania Vergu, de la cotidianul Gândul.
Parchetul Judecătoriei sectorului 1 București a constituit un dosar penal privind distrugerea și sustragerea de înscrisuri, în acest caz cinci persoane fiind suspectate de divulgarea subiectelor.
Ultima tentativă de fraudă a vizat din nou SNEE și a fost înregistrată sâmbătă, la titularizare.
După susținerea primei probe de luni, conducerea Ministerului Educației și Cercetării a anunțat că un angajat al Serviciului Național de Evaluare și Examinare este cercetat de Poliția secției 3 București, după ce a fost prins încercând să copieze un subiect pentru examenul de titularizare, care era pe suport electronic.

Recomandări

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Alți șase instructori auto, trimiși în judecată pentru că dădeau mită pentru permis unui polițist care lucra sub acoperire

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere ministrului Educației să spună ce soluții are pentru creșterea calității învățământului românesc