Cinci persoane reținute în dosarul de braconaj de la Mălini și Slatina, nici una arestată

Cinci persoane reținute în dosarul de braconaj de la Mălini și Slatina, nici una arestată
Cinci persoane reținute în dosarul de braconaj de la Mălini și Slatina, nici una arestată

În dosarul de braconaj de la Mălini și Slatina, care s-a soldat cu nu mai puțin de 38 de percheziții în cursul zilei de joi, 4 iunie, au fost reținute pentru 24 de ore un număr de persoane.

Este vorba de Cristian Buletic, Constantin Cîrjă, Gheorghe Crăciun, Vasile Damian și Grigore Spătărescu.

Toți sunt acuzați de comiterea infracțiunii de ”nerespectare a regimului armelor și munițiilor”, iar în cazul lui Cîrjă a mai fost reținută și infracțiunea de ”prepararea, producerea, experimentarea, deţinerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum şi folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 şi P2, efectuate fără drept”.

În cazul celor cinci, procurorul de caz de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava a formulat propunere de arestare preventivă.

Un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava, care a analizat propunerea, a decis că nu este cazul și i-a plasat pe cei cinci sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Decizia de la Tribunalul Suceava nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.

Dosarul în care sunt cercetate cele cinci persoane vizează infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și braconaj cinegetic.

În cursul zilei de joi, 4 iunie, s-au derulat nu mai puțin de 38 de percheziții, ocazie cu care s-au ridicat 11 arme, peste 700 de cartușe, 3 arbalete trofee de vânătoare, dispozitive utilizate pentru monitorizarea fondului cinegetic, carne de vânat, articole pirotehnice interzise la deținere, precum și alte bunuri.

De asemenea, au mai fost ridicate o cameră cu termoviziune, 14 camere de supraveghere pentru pădure, dispozitive laser interzise, aproape 300 de articole pirotehnice, dar și aproape 39 mc de material lemnos pentru care nu existau documente.

Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, într-un dosar penal aflat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, iar la acțiune au participat polițiști din 11 județe ale țării.

Anchetatorii au mai făcut precizarea că în această etapă a urmării toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

Arme, sute de cartușe, trofee de vânătoare și dispozitive de braconaj, ridicate în urma a 38 de percheziții

Șase persoane care au comis infracțiuni la regimul rutier reținute, arestate la domiciliu sau trimise în arest în doar 24 de ore

Șofatul fără permis i-a netezit drumul spre pușcărie unui bărbat condamnat și pentru nerespectarea regimului armelor

Arme de vânătoare și capcane pentru vânat, ridicate de polițiști de la un grup de vânători care ar fi participat la braconaj