În centrul Sucevei

Tânăr prins băut la volan și cu un permis de conducere fals

Un tânăr s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins, în zona centrală a municipiului Suceava, la volanul unui autoturism, sub influența băuturilor alcoolice și cu un permis de conducere falsificat.
Toată povestea s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00:20.
O patrulă a poliției a observat un autoturism al cărui șofer conducea în mod suspect și i-a făcut semn să tragă pe dreapta.
Testat cu alcooltestul, tânărul respectiv, Ion Crihan, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Suceava, a fost găsit cu o alcoolemie de 0,22 la mie în aerul expirat.
Polițiștii i-au dat o amendă și au luat măsura reținerii permisului de conducere.
O zi mai târziu, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că permisului tânărului respectiv era fals, Ion Crihan nefigurând în baza de date ca fiind posesor de permis de conducere.
„Susnumitul a fost invitat la sediul poliției, unde s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicol pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și uz de fals, cercetările fiind continuate de lucrătorii Biroului Poliției Rutiere Suceava”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Un tânăr care a tras cu pistolul spre câini, din mașină, amendat, lăsat fără armă, dar și fără permis de conducere

Un șofer fugar, care avea permisul suspendat, a putut fi prins doar după ce a rupt stâlpii de beton ai unei case