Infracțiuni fără viză

Sute de suceveni, printre hoardele de infractori români din străinătate

Peste 600 de suceveni sunt acuzați că au comis fărădelegi în afara granițelor țării, potrivit informărilor primite de Compartimentul pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite de cetățenii români în străinătate de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Din datele statistice ale acestui Compartiment, numai în primele nouă luni ale acestui an, lista sucevenilor infractori a crescut cu alte aproape 200 de nume.
Dintre infracțiunile comise de suceveni în străinătate, cele mai multe sunt furturi, urmate de tâlhării. Potrivit datelor puse la dispoziție de IPJ Suceava, municipiile Rădăuți, Vatra Dornei și Suceava livrează cei mai mulți infractori Occidentului.
La nivelul IPJ Suceava, există o bază de date informatizată pentru evidența acestor categorii de persoane, bază de date care este reactualizată și completată periodic.
Suceava este considerat „județ-sursă”, prin numărul mare de cetățeni semnalați de autoritățile altor state că au comis infracțiuni pe teritoriul acestora. Cele mai multe sesizări despre ilegalitățile comise de suceveni în străinătate au venit din Italia, Spania, Germania și Austria.

Recomandări

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Un individ care a păcălit suceveni cu zeci de mii de euro prin metoda ”accidentul”, depistat și aruncat după gratii

Un bărbat a fost lăsat fără 44.000 de euro după ce a ”uitat” să îi declare la trecerea frontierei
Un bărbat a fost lăsat fără 44.000 de euro după ce a ”uitat” să îi declare la trecerea frontierei

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei