Surprize și confirmări

Cu îngăduința dumneavostră, voi lăsa mai la coadă fotbalul, dând întâietate fetelor de la tenis. Monica a reușit ceva minunat, de ziua mamei sale câștigând turneul din Luxemburg, al treilea din cariera sa. Mai mult, parcă simbolic, învinsa ei a fost Petra Kvitova, tocmai cea în fața căreia pierduse în primăvară de la trei mingi de meci! Și mai mult, i-a servit cehoaicei o „lăptăreasă”! Greu de crezut, ar mai fi fost loc de încă și mai mult, căci Monica a jucat și finala de dublu, alături de Patricia Țig, pe care însă au pierdut-o… de la trei mingi de meci! Oricum, fantastică reușită a acestei fete pentru care punctele vin oricum, numai ușor nu. Celor care strâmbă din nas la jocul Monicăi („ăsta nu e tenis”), le-aș spune că, în lipa armei principale din acest sport, ea a găsit un stil de nișă, pe care l-a dus la perfecțiune. E de preferat așa ceva, decât să vedem pe cineva care trăznește cu forehandul și cam atât. Pe Simona nu mă grăbesc s-o laud pentru victoria de debut de la Turneul Campioanelor. Ea doar și-a luat ce-i al ei, așa cum speram în avancronica de săptămâna trecută, în cazul în care tragerea la sorți i-ar fi fost favorabilă și i-ar fi adus-o în față pe Keys. Două seturi scurte, minimum de emoții, dar greul abia începe. Chiar dacă între timp Serena a anunțat că nu va participa, mai toate celelalte adversare sunt la un nivel cu adevărat de top, a se vedea și meciul nebun dintre Kerber și Cibulkova.
Din fericire, nici fotbalul n-a rămas dator la surprize plăcute, victoria Astrei la Plzen venind când, pe bună dreptate, nimeni nu mai aștepta nimic de la o formație devalizată de bani și de jucători. Despre șanse la calificare putem vorbi numai dacă nu se pierde returul, pentru că trupa din Cehia nu-i una oarecare și ar fi capabilă de un „rebreak”. În schimb, Steaua îi aștepta pe cei de la Zurich ca pe pâinea caldă (sau chec, mă rog), dar a repetat până la identificare istoria din 2013 cu Basel, de care aminteam deunăzi. Am ales să văd meciul la proTV și am avut parte de o porție spontană de râs când unul dintre comentatori (să fi fost Felix Drăghici?!) a urlat gutural la o lovitură liberă a lui Tamaș: „din primaaa…”! S-o fi referit că a tras fără să-i miște vreun coechipier mingea, dar în jargon fotbalistic „din prima” înseamnă să șutezi fără a-ți prelua mingea în prealabil. A, dac-ar fi comentat pentru Prima…

Recomandări

ÎNFIINȚAREA ȘI DOTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR (CAV) ÎN COMUNA MANASTIREA HUMORULUI, JUDEȚUL SUCEAVA

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA