Economic

Sugestii de la senatorul Onofrei pentru aplicarea neimpozitării profitului reinvestit

Senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei a salutat decizia Guvernului privind neimpozitarea profitului reinvestit, măsură preconizată să intre în vigoare începând cu data de 1 octombrie, însă consideră că zona de aplicabilitate nu trebuie limitată.
În opinia lui Onofrei, o limitare a domeniilor de activitate în care profitul reinvestit să nu fie impozitat ar pune sub semnul întrebării eficiența măsurii.
„Cred că principalul aducător de venituri la buget și de stimulare a economiei este ca profitul să fie reinvestit într-o paletă cât mai largă de investiții, pentru că dacă rămânem doar la înaltă tehnologie și cercetare, atunci foarte puține firme vor investi în această perioadă, pentru că în momente de criză în aceste zone se investește mai puțin. În schimb, dacă profitul este scutit de impozit pentru investiții în retehnologizare, în mărirea capacității de producție, cred că mai multe firme vor beneficia de această măsură și, implicit, foarte curând, veniturile la bugetul de stat vor fi mai mari”, a explicat Onofrei.

Recomandări

Rîmbu anunță planuri pentru transport gratuit sau facilități pentru pensionarii și salariații cu venituri mici

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală