La București

Suceveanul Ștefan Ioniță, vicepreședinte CNE, în discuții cu reprezentanți ai Ministerului Educației din România și Bulgaria

Ștefan Ioniță (primul din strunga), la întâlnirea de la București
Ștefan Ioniță (primul din strunga), la întâlnirea de la București

În perioada 24 – 27 martie, elevul sucevean Ștefan Ioniță, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, a participat, la București, în calitate de reprezentant al elevilor, la prima etapă a unui proiect ce urmărește îmbunătățirea rezultatelor elevilor din România și Bulgaria.
În deschiderea evenimentului a participat și ministrul Educației, Daniel David, iar pe parcursul întâlnirilor, Ștefan Ioniță, care este vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor, a avut ocazia să interacționeze cu reprezentanți ai Ministerului Educației din România și Bulgaria, experți din Marea Britanie și SUA, membri ai OECD, reprezentanți ai ARACIP, ai părinților, inspectori din partea ISMB, precum și alți actori relevanți din sistemul educațional.
„În cadrul evenimentului, am discutat și dezbătut aspecte esențiale despre educație, punând accent pe reforma curriculară, adaptarea procesului de predare-învățare prin metode moderne și digitale, precum și pe desfășurarea de analize statistice strategice relevante pentru învățământul preuniversitar. Proiectul se numește «Consolidarea capacității Bulgariei și României de a proiecta și de a realiza reforme curriculare și de a îmbunătăți rezultatele învățării elevilor», fiind organizat de OECD, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Educației din Bulgaria”, a arătat Ștefan Ioniță.
– „Educația și politicile în domeniu trebuie co-create prin dezbateri raționale”
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a deschis discuțiile în cadrul evenimentului.
Ministrul Daniel David a declarat:
„Integrarea României în OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) reprezintă un proiect de țară, așadar demersurile de acest tip contribuie la acest deziderat. La nivelul ministerului, lucrez la un Raport de diagnostic al educației și cercetării românești, care să susțină apoi soluții bazate pe dovezi, prin urmare, concluziile acestui demers vor fi integrate și în acest Raport. În același timp, abordarea mea privind educația bazată pe dovezi (evidence-based education) la toate nivelurile – personal (ex.: tehnici de învățare, tehnici de predare), mediu (ex.: organizarea școlilor/claselor) și mai general (ex.: politici naționale în domeniu) este prefect congruentă cu demersurile OECD. Așa cum am procedat și în cadrul dezbaterilor proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal, educația și politicile în domeniu trebuie co-create prin dezbateri raționale, lucruri pe care le învățăm tot mai bine din experiența proprie, inclusiv prin bunele practici OECD”.

Recomandări

Educația incluzivă ca prioritate în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea comunității școlare sucevene

„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava
„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava

Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de calificarea în lotul României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

CREATIVIS – Concurs de performanță școlară la limba și literatura română, la Școala nr 1. Peste 500 de competitori de la 69 de școli

Discuții între șeful Inspectoratului Județean și ministrul Educației, Mihai Dimian, despre parteneriate și schimbări

Clase supraaglomerate, cu peste 32 de elevi și multe posturi sacrificate, după măsurile de austeritate din educație