Caritate

Spectacol de legendă al elevilor Colegiului Național „Petru Rareș”

Un alt an, o altă generație de oameni dedicați ai Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava care și-au unit forțele pentru a realiza un spectacol de legendă ce a uimit prin complexitatea lui, dar mai ales prin sensibilitate.
„Dumnezeu lucrează prin oameni”, ne-a mărturisit mama unui copil (al cărui caz l-am sprijinit) cu lacrimi în ochi, exprimând o recunoștință aproape copleșitoare. Atunci am înțeles că tot efortul nostru a meritat pe deplin, că oamenii chiar pot schimba ceva, fie prin sprijin moral și material pentru cele patru cazuri susținute, fie prin artă și emoție pentru om în general. Noi am ales să urmărim ambele scopuri pentru ca gestul nostru nobil să culmineze într-un spectacol de basm, atât la propriu, cât și la figurat. Spectacolul a surprins numărul însemnat de spectatori prin decorul original, prin jocul actoricesc și interactiv și printr-o sinestezie de momente artistice de dans, cântec și teatru. Am vrut să demonstrăm că prin artă și spectacol, omul poate aduce un plus de sens lumii sau cel puțin speranța unei vieți mai bune.

Recomandări

Spectacolul „Bella Italia – Muzică, Terapie și Incluziune”, la USV, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

„Teatrul nu este doar pentru elite”, spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava

„Teatrul nu este doar pentru elite” spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava