Speranțe

Social democrații suceveni îl așteaptă acasă pe primarul de Mălini

Cătălin Nechifor: „Singurul primar care a absentat a fost primarul de Mălini”

Social democrații suceveni încă mai speră ca primarul PSD al comunei Mălini, Petru Nistor, care l-a sprijinit pe Traian Băsescu la alegerile prezidențiale de anul trecut și se află în relații mai mult decât cordiale cu PD-L, să revină la sentimente mai bune față de partidul pentru care a candidat la funcția de primar în anul 2008.
Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că PSD „încă mai are răbdare” cu primarul de Mălini, „dar nu foarte multă”. Nechifor și-a exprimat regretul că primarul Petru Nistor nu a participat la ședința Biroului Permanent Județean al PSD, care s-a desfășurat la finele săptămânii trecute la Mălini.
„La Mălini, la ședința Biroului politic județean am avut o serie de discuții cu primarii din colegiul 5 Fălticeni. Singurul primar care a absentat a fost primarul de Mălini. Nu știu care a fost motivația lui. Ne-am dus la el acasă, dar nu a putut veni probabil. Noi mai avem răbdare, dar nu foarte multă, pentru că ne pregătim în perioada următoare pentru orice ce s-ar putea întâmpla în țara asta, fie că sunt alegeri anticipate, fie că sunt la termen”, a spus Nechifor.

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ