Șezătoare ca odinioară, la Gălănești

Șezătoare ca odinioară, la Gălănești
Șezătoare ca odinioară, la Gălănești

Cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu” din comuna Gălănești, elevi, părinți, reprezentanți ai comunității au participat, la începutul acestei săptămâni, la o șezătoare ca odinioară, într-un decor de poveste, momentul fiind recreat în incinta Căminului Cultural.
Activitatea este parte a proiectului „Poftim la șezătoare!” din parteneriatul educațional „Prin Tradiții legăm prietenii” și a fost inițiat de câteva cadre didactice de la Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu” Gălănești, sub îndrumarea directoarei Oltea Iacoviță, în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic Special Bivolărie și Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja.
„La activitate au participat în jur de 150 elevi, 20 cadre didactice, părinți, bunici, reprezentanți ai Consiliului Local, care au lucrat și cântat împreună. Gospodinele din sat au pregătit bunătăți tradiționale. Activitatea s-a încheiat cu o horă și o tombolă la care au participat toți elevii”, a arătat coordonatorul activității, prof. înv. primar Măriuța Bodnariu.

Șezătoare ca odinioară, la Gălănești
Șezătoare ca odinioară, la Gălănești
Șezătoare ca odinioară, la Gălănești
Șezătoare ca odinioară, la Gălănești

Șezătoare ca odinioară, la Gălănești
Șezătoare ca odinioară, la Gălănești
Șezătoare ca odinioară, la Gălănești
Șezătoare ca odinioară, la Gălănești
Șezătoare ca odinioară, la Gălănești
Șezătoare ca odinioară, la Gălănești

Recomandări

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

Un club de lectură modern a fost amenajat cu fonduri europene la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței