Demisie

Senatorul Mihai Neagu a fugit și din UNPR

Mihai Neagu: „Începând de astăzi, 18 februarie, demisionez din UNPR și voi activa ca independent susținând platforma noului proiect social-democrat”

După ce în decembrie 2013 pleca din Partidul Conservator, cu ajutorul căruia a ajuns senator în Parlamentul României, Mihai Neagu s-a plictisit și de formațiunea politică pentru care a activat în ultima perioadă, UNPR.
Ieri, în plenul Senatului, Mihai Neagu a anunțat că demisionează din UNPR, fără a-și explica gestul. Nici telefonic nu a putut fi contactat pentru a da mai multe amănunte, astfel încât rămân în picioare doar vorbele sale din Senat.
„Vă informez că, începând de astăzi, 18 februarie, demisionez din UNPR și voi activa ca independent susținând platforma noului proiect social-democrat”, a fost declarația lui Mihai Neagu din plenul Senatului.
Cu alte cuvinte, senatorul ales în Colegiul uninominal nr. 4 Suceava va susține proiectul „România noastră” inițiat de Mircea Geoană, fostul președinte al PSD.
Mihai Neagu a ajuns parlamentar din partea Partidului Conservator, partid care se afla în alianță cu PSD. După numai un an de zile, Mihai Neagu s-a declarat independent, iar ulterior a semnat adeziunea la UNPR, partid la care nu s-a remarcat prea mult.
Interesant este că în momentul în care a plecat din PC a anunțat că acest partid nu va reuși să atingă pragul de 5% la alegerile din anul 2016. La vremea respectivă, în decembrie 2013, Mihai Neagu a avut și un mesaj pentru foștii colegi din PC, cărora le-a spus că această formațiune politică reprezintă „un drum închis”.
Rămâne de văzut care va fi mesajul pentru cei din UNPR și mai ales unde va ajunge independentul Mihai Neagu.

Recomandări

Profesorul italian Marco Valeri a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Ștefan cel Mare”

Profesorul Mircea A. Diaconu lansează „Fals tratat de gastronomie și istorie politică” la Palatul Național din Cernăuți

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor